joi, ianuarie 21, 2021
97 de ani de la moartea lui Lenin. Fără el n-ar fi existat Nichita Stănescu.
duminică, noiembrie 08, 2020
Afro-comuniştii câştigă în America
 |
Comunismul nu moare. el veghează şi face planuri pentru viitor- Richard Nixon
sâmbătă, august 08, 2020
sâmbătă, aprilie 04, 2020
duminică, martie 29, 2020
miercuri, martie 25, 2020
marți, martie 24, 2020
duminică, martie 15, 2020
joi, decembrie 19, 2019
duminică, octombrie 13, 2019
vineri, octombrie 11, 2019
Diferența dintre un oraș occidental și un oraș românesc
Cum să mă mai întorc în România? Nu mai pot să trăiesc fără poezia bulevardelor și a străzilor înguste-Emil Cioran
vineri, octombrie 04, 2019
Țiganii și ”discriminarea”
”Fugi, Lună!
Dacă vin țiganii
Fac din inima ta
Coliere și inele albe! ”
(Federico Garcia Lorca)
sâmbătă, august 24, 2019
joi, iulie 25, 2019
miercuri, iulie 24, 2019
joi, iunie 06, 2019
duminică, mai 12, 2019
Dimitrie Cantemir despre ”războinicii” români
Curaj deosebit înainte de bătălie și tot mai puțin după ce ea începe.
duminică, aprilie 28, 2019
joi, noiembrie 01, 2018
luni, octombrie 22, 2018
marți, octombrie 02, 2018
duminică, septembrie 30, 2018
vineri, septembrie 28, 2018
duminică, septembrie 16, 2018
vineri, august 17, 2018
luni, august 13, 2018
vineri, iunie 01, 2018
miercuri, mai 30, 2018
joi, mai 24, 2018
Lui Cupidon-traducere din J.W. von Goethe
Cum îmi spuneai copil viclean şi fără casă:
"Vreau numai două ore la tine să rămân"
Dar n-ai plecat atâtea nopţi şi zile
Şi-acum m-arunci în stradă de parc-ai fi stăpân!
M-ai alungat de unde trăiam în largul meu
Acum dorm pe pământ în nopţile de chin
Flăcări începi s-aprinzi pe vatra mea mereu
Şi lemnele de iarnă şi braţul meu puţin
Mi-ai rătăcit prin colţuri şi lucrurile-n casă
Le caut ca un orb şi-am devenit nebun
Trăiesc într-un vacarm dar tot mă tem copile
Că mâine ai să-mi spui "nu vreau să mai rămân"
marți, mai 22, 2018
Cântec de seară-traducere din J.W. von Goethe
Peste culmi de munţi
valuri de tăcere
vârfuri de copaci
fără adiere
cântecul de păsări
în păduri se stinge
neliniştea ta
şi tu vei învinge
duminică, aprilie 22, 2018
La capătul liniei (1982)-un film cu Mircea Albulescu
Tot ce a fost mare în istoria poporului român a fost străin. Polonezul Mircea Albulescu nu avea cum să aibă prea mulţi fani aici în Balcani unde doar marii comici, poate şi ei străni cu sânge grecesc sunt opriţi pe stradă ca să dea autografe.
miercuri, martie 28, 2018
vineri, martie 16, 2018
miercuri, martie 14, 2018
duminică, martie 04, 2018
miercuri, februarie 14, 2018
miercuri, ianuarie 31, 2018
luni, ianuarie 22, 2018
duminică, ianuarie 07, 2018
duminică, noiembrie 26, 2017
Doamna Stela Popescu- Basarabia curată
În anii 50 comuniștii dădeau marilor actori ajunși la o anumită vârstă, titlul de ”artist al poporului”. ”Poporul”, lozinca atât de dragă comuniștilor, zidul după care ei s-au ascuns până în 89 intra și în cultură. Mai târziu în anii 80 dacă îmi aduc bine aminte s-a renunțat la acordarea unui titlu care mai degrabă dezbina poporul român. Doamna Stela Popescu, prea tânără în anii 50 ca să fie numită o artistă a poporului, ar merita să primească astăzi acest titlu curățat de orice atingere murdară a propagandei comuniste. Doamna Stela Popescu a fost o actriță imensă și care a ales poate chiar cu un fel de modestie să-și trăiască viața și cariera în genul mai ușor al teatrului de estradă. Roșul, culoarea părului ei și culoarea vieții poate că nu era ales întâmplător. Stela Popescu a fost o explozie de viață pe scenă și în afara ei , un om cu o energie fantastică , arătând pe dinafară cu vreo 30 de ani mai tânără și care totuși pe dinăuntru avea 81 de ani. Bunătatea și căldura ei veneau din lumea intelectualului de sat basarabean și tot ce lasă ea în urmă e tocmai diferența imensă dintre partea curată a Basarabiei și lumea balcanică a României.
duminică, noiembrie 05, 2017
Mortul glumeț-Charles Baudelaire
Într-un pământ mai umed printre melci
Mormântul
am să-mi sap pe sub un mal
Să-ntind
comod scheletul meu bătrân
S-adorm
uitând ca un rechin în val
Urăsc
și testamente și sicrie
Nu
vă cerșesc o lacrimă măcar
Din
groapă, viu, mai bine chem toți corbii
Să-mi
sfâșie, sub cer, corpul murdar
Prieten
doar cu viermii surzi și orbi
Însângerate
resturi le ofer
Ei
filozofi născuți din putrezire
Fără
regret le vor înghite, sper
Și-am
să le spun de ce nu scot un urlet
Când
n-am fost viu și n-am avut un suflet
duminică, octombrie 22, 2017
joi, octombrie 12, 2017
luni, octombrie 09, 2017
marți, septembrie 26, 2017
miercuri, iulie 12, 2017
Bruscă vorbire- Nichita Stănescu
Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Liceeni mergând din când în când la dame
și vorbind din când în când, franțuzește,
cu un bun accent european?
Mai scotea câte unul câte-o plachetă
de versuri
pe cheltuială proprie, sau prin subscripție
și noi, elevii,
o citeam topiți de admirație, neînțelegând
neînțelesul...
Unde sunt acei adolescenți
îmbrăcați ca niște domni melancolici
pe care ochii noștri măriți îi încadrau
în rama pleoapelor ovale?
Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
în ce nară de fată mai plutește mirosul acela
de foarte tânăr bărbat proaspăt ras?
Doamne, ce zile curate, Doamne
ce respect putea să încapă
în vocile noastre de puțoi
cu glasu-n schimbare!
Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
Halerib, Khaa
Halerib, Khiiii...
Heoro, loro, oro
nu-nțeleg, halerib, Khaa
nu-nțeleg, aero, loro, oro...
de la sfârșitul războiului?
Liceeni mergând din când în când la dame
și vorbind din când în când, franțuzește,
cu un bun accent european?
Mai scotea câte unul câte-o plachetă
de versuri
pe cheltuială proprie, sau prin subscripție
și noi, elevii,
o citeam topiți de admirație, neînțelegând
neînțelesul...
Unde sunt acei adolescenți
îmbrăcați ca niște domni melancolici
pe care ochii noștri măriți îi încadrau
în rama pleoapelor ovale?
Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
în ce nară de fată mai plutește mirosul acela
de foarte tânăr bărbat proaspăt ras?
Doamne, ce zile curate, Doamne
ce respect putea să încapă
în vocile noastre de puțoi
cu glasu-n schimbare!
Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
Halerib, Khaa
Halerib, Khiiii...
Heoro, loro, oro
nu-nțeleg, halerib, Khaa
nu-nțeleg, aero, loro, oro...
duminică, iulie 02, 2017
sâmbătă, iulie 01, 2017
vineri, iunie 23, 2017
Cuptor- George Bacovia
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş, -
Încet, cadavrele se descompun.
Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun...
marți, mai 30, 2017
joi, mai 25, 2017
Gustul nimicului- Charles Baudelaire (1821-1867)
Suflet tot mai stins,
în atâtea lupte
Te-a împins speranța cu pinteni de foc
Dormi, bătrâne cal,
obosit și singur
Piciorul ți-l frânge
astăzi orice loc
Suflet trist, învins,
bătrân hoț de inimi
Dragostea îmi lasă
gustul de cenușă
Nu mai simt un cântec
din corzi sau din flaut
Plăcerile toate le
alung din ușă
Și dispar în timp ca
sub o ninsoare
Să mai fac un pas,
n-are niciun rost
De pe culmi privesc pământul rotund
Fără să-mi găsesc
un mic adăpost
Sub zăpezi mă pierd, nimic n-are rost
marți, mai 09, 2017
Vinul omului singur- Charles Baudelaire (1821-1867)
Femeia
care doar în treacăt
Privirea
ei ți-a aruncat
Ca
raza lunii care-n lac
Cu
nepăsare s-a scăldat
Moneda-n
care mai sperai
La
masa unde ai jucat
Primul
sărut al Adelinei
Un
cântec cum nu ai visat
Nimic
nu te întrece, sticlă plină
Tu
care-n inimi de poeți reverși
Speranță,
tinerețe, viață
Dând
oamenilor cei mai șterși
Averea
cerșetorilor, mândria
Și
schimbi ratații numai până-n zori
În
zei și în învingători
joi, martie 30, 2017
________________________Emil Cioran despre singurătate____
Singurătății îi prefer al treilea război mondial.
sâmbătă, martie 25, 2017
duminică, februarie 26, 2017
Cum răspundea Eminescu la întrebarea "ce faci?"
Seara târziu , după multe ore de muncă în redacția ziarului Timpul, la Eminescu veneau câțiva prieteni. La întrebarea "ce faci" el răspundea cu 2 versuri din Goethe:
Arm am Beutel, krank am Herzen
Schlepp ich meine langen Tage
Sărac la pungă, bolnav de inimă
Îmi târăsc zilele lungi
Arm am Beutel, krank am Herzen
Schlepp ich meine langen Tage
Sărac la pungă, bolnav de inimă
Îmi târăsc zilele lungi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)