Cunosc bine aroganța unei părți a poporului german, aroganță de care m-am lovit și eu de atâtea ori. La început am crezut că e vorba despre ura pentru străin până când mi-am dat seama că e o ură de stânga, o ură de comunist de Occident. Cine ar fi crezut că așa zisa țară a ”naziștilor” s-a transformat într-una a comuniștilor? Țara în care Eminescu și Cioran plecau la studii nu mai seamănă sau seamănă prea mult cu Germania de astăzi: o ”groapă” curată de provincie occidentală, cu tramvaiul care vine la 9 și un minut dacă așa scrie în orarul afișat în stație, cu oameni superbi blonzi și sportivi și cu alții grași și nu atât urâți cât antipatici, cu statui ridicate în ”memoria tinerilor comuniști din anii 30” și mai ales cu un stil de arhitectură care îți arată că neamțul nu are vocație de constructor de orașe moderne. Poate că polonezul Nietzsche avea dreptate când spunea că nemții sunt un popor de mitocani. La fel de scârbiți ca el unii nemți pleacă în America cu o dezamăgire ca a românului care își caută o țară mai bună. Chiar dacă îmi pare rău pentru restul poporului german nu pot să nu mă bucur când văd că astăzi el stă cu Covidul la tâmplă. Să vedem cât de tare o să-i explodeze capul Germaniei comuniste.
