În osuarul
sumbru am văzut
Cel mai de seamă craniu dintre toate
Odihna, cenuşiul unui timp
Peste aceste oase presărate
Umeri căzuţi, tot ce-aţi purtat
odată
Toate deja au fost uitate
Mâna, piciorul stând desprinse
Şi toate-aceste membre delicate
Zadarnic se întinde învelişul
Acum mucegăit, uscat
În care nobila materie
Necunoscută s-a păstrat
Dar dintr-odată locul rece
Nu mă mai strânge, nu mă-ngheaţă
De parcă moartea răspândeşte
Un aer cald, un semn de viaţă
Imensa formă mă încântă
Cu spiritul de zei atins
Ea îmi aduce-aminte marea
Când peste ţărmuri s-a întins
Vas de mister! Oracol plin de daruri
E mâna mea nedemnă să te ţină
Aş vrea să-ţi fur comorile umil
Icoane să îmi fie afară la lumină
Ce poate omul să câştige-n viaţă
Când doar aşa descoperă că-i zeu?
Adăugând putere minţii sale
Şi lângă spirit rămânând mereu
