Între două dreptunghiuri albe
peste care e trecut același nume
e pământul
Mai peste tot aspru, pietros
scoțând din el doar lemne și buruieni
orice ai îngropa acolo
și oricât de adânc
E parcă invers decât la Blaga
pământul are un suflet
ce a împrumutat forma oamenilor
Pământ al sudului
modelat, molipsit
pământ al satului
când și ”veșnicia” lui are un capăt
un stâlp de fier
ținând în vârf un dreptunghi alb
greu de văzut de jos
un dreptunghi cu multe linii negre
pe care n-ai putea să le numeri niciodată
