Nichita și ușa lui fără clanță
cumpărată parcă așa veche și ruptă
comandată dintr-un loc secret știut doar de el
și marea de oameni care a intrat la el
și hoții cărora el le-ar fi întins un pahar
sau mai multe până dimineața
Ușa lui de colecție, de unică folosință
expusă și dispărând brusc
ca într-un film cu Peter O Toole și Audrey Hepburn
Și ușa mea la care am mai pus o clanță
și încă una
ușa mea dusă în spate
moștenită, lucrată din generație în generație
ușa pe care aș vrea s-o schimb uneori
și toți polițiștii Bucureștiului
chemați când cineva visa s-o atingă
Prea mult la el
prea puțin la mine
”măsura” mereu depășită
în sus sau în jos:
un om lipit de o ușă
în fiecare zi alta
o ușă adusă acasă dintr-un magazin
cu milioane de clienți
