-NARCOSINGURĂTATE- VITRINE ȘI PIETRE

NARCOSINGURĂTATE-VITRINE ŞI PIETRE-2015-POEZIE 2011, 2012, 2015- EDITURA BRUMAR












Despre mine

29 decembrie 1970 Videle. Liceul de matematică-fizică Alexandru Ioan Cuza din Alexandria şi o facultate de litere în Bucureşti.Am mai trecut prin Institutul Politehnic Bucureşti şi (doar un an), Facultatea de Educaţie fizică şi sport Universitatea Ecologică.

marți, februarie 21, 2017

Eminescu exmatriculat

Greva elevilor care l-au dat afară pe Eminescu atunci când a lucrat ca profesor (poate doar câteva zile) ar putea să spună multe despre  viața lui  cu românii. Profesor exmatriculat Eminescu ar fi putut să fie și director de ziar demis de angajați dacă ei ar fi putut să intre în grevă. Respins de peste tot, acuzat și că a furat cărți atunci când a fost bibliotecar, descris ca "amic incomod" , Eminescu devine "național" doar fiindcă românii de azi nu l-au avut în față, copiii românilor care ieri  nu vroiau să mai intre în clasă înnebuniți de diferența imensă dintre ei si el. Chiar dacă povestea vieții lui nu a fost si nu trebuie transformată într-una lacrimogenă, cum a fost Eminescu in afara poeziei sale mereu solemne si depresive, mereu arătându-l înșelător în oglinda ei? Rădea mult și ar fi putut să fie la fel ca marii actori, unul dintre oamenii  cu un temperament cu totul diferit de cel din scenă. Așa a fost descris, ca un om care râdea tot timpul, după ce Regina Romaniei l-a întâlnit într-o zi. A fost la fel ca Emil Cioran , "filozof pesimist și tânăr jovial" ? Un poet care și-a ales  singurătatea ca temă principală din simplul motiv că nu s-a nascut "acasă" și nu dintr-o modă literară? Oricum ar fi fost, Eminescu rămâne străinul care a învins România, ieri alungat astăzi primit în genunchi și ales unul dintre cei mai mari români. S-ar fi intors el astăzi în clasa  cu proștii care rânjeau undeva in ultima bancă, în clasa  cu lichele și hoți , în clasa în care doar vreo doi-trei elevi  stăteau tăcuți și pierduți în vacarmul satanic și românesc fără să-și bănuiască singurătatea care a urmat?