-NARCOSINGURĂTATE- VITRINE ȘI PIETRE

NARCOSINGURĂTATE-VITRINE ŞI PIETRE-2015-POEZIE 2011, 2012, 2015- EDITURA BRUMAR












Despre mine

29 decembrie 1970 Videle. Liceul de matematică-fizică Alexandru Ioan Cuza din Alexandria şi o facultate de litere în Bucureşti.Am mai trecut prin Institutul Politehnic Bucureşti şi (doar un an), Facultatea de Educaţie fizică şi sport Universitatea Ecologică.

miercuri, septembrie 28, 2016

Mateiu Caragiale-Craii de Curtea Veche

La fel ca în poezie şi în proză cel mai bun autor român a fost un străin, grecul Mateiu Caragiale al cărui roman a câştigat un sondaj făcut printre scriitorii români şi fiindcă ar putea fi povestea oricărui intelectual român rătăcit în "groapa" Micului Paris, capitală cu nume albanez.
 "Craii de Curtea Veche" şi "Groapa" anilor 50 seamănă întâmplător destul de mult: Bucureştiul văzut din centru spre  periferie şi invers în care două "clanuri" de intelectuali şi hoţi apar şi dispar înecate în gunoaie, miros de grătare şi cântece de lăutari. Mateiu Caragiale scriitor marginalizat de găştile literare ale vremii lui(şi probabil şi automarginalizat din orgoliu şi neputinţa de a se integra într-un loc străin pentru el) şi-a scris cartea mai ales din nevoia de răzbunare sperând poate că viitorul o să-i dea dreptate. Mai mult poet şi mai puţin umorist decât bătrânul alungat şi el în străinătate, Mateiu e în roman rând pe rând fiecare personaj al grupului de prieteni dacă Gore Pirgu e doar un intrus adus în roman doar ca să poată fi descrisă mai bine licheaua de Bucureşti, ticălosul balcanic cu sânge amestecat, românesc şi ţigănesc. Poate doar aici seamănă Mateiu cu tatăl lui, Gore Pirgu fiind un Mitică descris cu mai puţin umor şi cu mai multă scârbă, o "chintesenţă de mizerii" văzută ca în satira violentă de la Eminescu. În rest Mateiu Caragiale vorbeşte cu vocea fiecărui crai: Povestitorul, Pantazi şi Paşadia. La fel ca ultimul şi el ar fi putut să-şi ardă opera ca să nu-i lase nimic viitorului.
 A fost şi un autor care pe nedrept nu a intrat într-o listă a scriitorilor cu un destin tragic. A murit la 40 de ani visându-şi cu mult orgoliu, toată viaţa, originea nobilă pe care nu prea o avea, demisionând de peste tot şi trăind la fel ca alţi câţiva scriitori români într-un loc ostil, reuşind totuşi să scrie poate singurul roman românesc memorat ca o poezie.