La aproape un secol după "Schimbarea la faţă a României" poporul român are o altă faţă, numai că ea nu arată aşa cum o visa Emil Cioran. Din rău în mai rău, din jos în mai jos aşa a avut loc schimbarea în România. "Saltul istoric" despre care scria Cioran s-a făcut ca al unui sinucigaş care sare în cap de la etajul 10 deşi etajul 10 e unul aflat la o înalţime prea mare.
Din tot portretul psihologic făcut de Cioran românului e ciudată lipsa unui singur mare defect: răutatea. Popor cu o istorie mică şi o cultură şi mai mică, popor de ţărani ţinând mereu capul în jos, oameni care evită din prea multă teamă conflictele, toate au fost observate în afara sufletului rău şi acru al românului de mai peste tot. Toate erau spuse, scrise şi gândite mai înainte de atâţia alţii numai că Emil Cioran le spune în româna lui elegantă, româna unuia dintre puţinii scriitori români cu o nemaipomenită ureche muzicală.
Cartea are prea multe pagini fără nicio legătură cu titlul ei, capitole întregi despre istoria, cultura şi devenirea altor popoare în care te surprinde cantitatea enormă de informaţie pe care Cioran o adunase până la 24 de ani. Părea sincer obsedat şi asta face diferenţa dintre el şi alţii de dinainte şi după cartea lui, de regretul imens, pus foarte apăsat în pagină, de a se fi născut într-o cultură mică. La fel ca Eminescu, Emil Cioran avea şi el setea de "mărire", de lucruri enorme şi spuse cu toată disperarea.Nebunia de tinereţe a lui Emil Cioran a dispărut ca să lase mai târziu loc unei inteligenţe rare şi unei nevoi de a scrie doar fraze geniale, câteodată prea căutate şi prea dese ca să pară venite din mintea unui nebun cu adevărat genial.
