Stau în casă și mă uit la filme o zi întreagă
într-un fotoliu roșu cu o pungă de floricele
ca în primul rând al cinematografului de pe vremuri
Atâtea filme despre oamenii de altădată
camera e întoarsă lacomă doar spre trecut:
rochii lungi și trăsuri
femei frumoase în care doar ochii sunt nepotriviți
cu toate costumele de epocă
bărbați înalți și eleganți cu o mână întinsă doamnelor
în fața unei săli superbe de concert
Mă uit la televizor și îmi aduc aminte orașul
și prima duminică din liceu în 85
am văzut atunci ”Hangar 18”
și totul vorbea despre viitor
și camera era întoarsă spre el în liniște
visând, aproape aberând
despre roboții polițiști
despre nave spațiale aterizate în mijlocul câmpului
sau despre monștrii din ”Alien”
creaturi ciudate ascunse în oameni
În nopți lungi ”la video”
cu pături în geamuri
și miliția năvălind peste noi
și declarații la secție
Era undeva o sală de cinema
și era frumos doar fiindcă exista filmul
și eram împreună
și golanii strigau ”pensionarii fața la perete!”
în timpul unei scene ”fierbinți” necenzurată:
un umăr dezgolit sau un sărut de 2 secunde
Și uite monștrii acum acolo după fereastră
alergând, lovind, înjurând
altfel decât își imaginaseră regizorii viitorul
Acum când mi-e frică să nu am chiar eu
o creatură ciudată ascunsă în mine
sau întrebându-mă de unde s-o iau
ca să îmi fie mai bine, ca să supraviețuiesc
și să mă uit toată ziua la filme despre oamenii de altădată
singur cu o pungă de floricele
într-un fotoliu roșu
