Eminescu spunea că hoţii care ar fi trecut Dunărea ca să jefuiască ar fi format în sudul României un alt popor. Ajuns ca dintr-o altă lume din Iaşi la Bucureşti, Eminescu un scriitor cu o cuprindere imensă a lumii mărea, exagera, simţea totul la dimensiuni uriaşe. Atâta cât este ea lumea infractorilor sudului pare mai adevărată în "Groapa" decât în multe alte romane de acelaşi fel.
Romanul apărut în anii '50 pare scris din nevoia de acţiune. Hoţii sunt priviţi cu multă căldură şi înţelegere şi asta i s-a reproşat mereu romanului. E o lume mică descrisă aici, o lume cu porniri mici spre ferocitate, violenţă, infracţiuni şi crime, un mic neastâmpăr nomad într-un spaţiu restrâns, între un cartier şi alt cartier care tocmai se construieşte, între gunoaie şi tarabe şi noaptea care cade mereu peste tristeţea şi nevoia de a-şi trăi viaţa a omului de la periferie. Bozoncea este singurul "om mare", un personaj a cărui umbră imensă se ridică peste hoţii cu mult umor şi câteodată plini de remuşcări pentru victimele lor.
Unele cuvinte din limbajul hoţilor s-au păstrat până azi: "para-ndărăt" era spus în timpul unui joc de barbut sau poker. Tehnica introducerii descrierilor poetice(copacii, frunzele şi toată natura cartierului) după dialoguri lungi creează monotonie.Romanul trebuie neapărat recitit fiindcă te ajută să înţelegi "sudiştii" şi pentru scena superbă literar şi plină de forţă în care câţiva ţigani lăutari sunt mâncaţi de lupi iarna într-o pădure.
