Nichita Stănescu-poet original prin naştere

                                                       

La Nichita Stănescu originală a fost mai întâi familia. Pentru poezia română el înseamnă o palmă şi un cadou amândouă ruseşti. O palmă fiindcă îţi arată cum poţi să scrii cu geniu rusesc şi un cadou fiindcă după atâtea tancuri venite din est  într-o zi şi poezia a venit de la  Răsărit. Partea rusească a familiei lui era anticomunistă, bunicul viitorului poet fusese un adversar politic al bolşevicilor nevoit să fugă în România după ce Lenin ajunsese la putere.
 Nu ai cum să întreci, cu o minte românească, poezia scrisă de Nichita Stănescu, poezie venită dintr-o naivitate imensă, sinceră sau  mimată, dintr-o "copilărire" enormă  care a născut versuri dintr-o altă lume, mai geniale decât ale oricărui poet român dacă "genial" ar avea grade de comparaţie. Chiar şi repetarea primului an de şcoală când  Nichita nu era în stare să priceapă sensul unor cuvinte poate să însemne că la 7-8 ani sufletul lui străin nu era pregătit  să ia în stăpânire limba română.
După 2 cărţi  frumoase  semănând  cu ale celor mai buni poeţi ai momentului şi care nu anunţau marele poet de mai târziu, Nichita începe să scrie "din altă parte" cărţi cu destule poezii proaste însă şi cu o mulţime de poezii  nemaipomenite care brusc nu mai semănau  cu  ale altui poet contemporan . Alcoolul consumat în cantităţi tot mai mari a găsit un loc pe care să-l ajute în creaţie, în scris, altfel lumea poeziei plină cu alcoolici ar fi născut  atâţia poeţi  pentru Nobel. Poezia lui "metalingvistică" e doar poezia străinului ajuns întâmplător să scrie în altă limbă.În anii '30 Cioran spera că viitorul ne va vindeca de un "complex rusesc". Nichita Stănescu în loc să te vindece te complexează şi mai tare.