vineri, noiembrie 07, 2008

ANCA



Dacă, într-adevăr, Dumnezeu există
atunci înseamnă
că oamenii sunt atât de urâţi
fiindcă El era îngrozitor de plictisit
când i-a creat


Te întâlnesc în fiecare vară calmă
pe-aceeaşi plajă însorită
acolo unde îi pictezi
pe cei care dansează pe valuri


Şi de fiecare dată
vreau să mă apropii de tine
ca să-ţi spun:
Cel de Sus era extrem de fericit
în prima zi a vieţii tale

RIVER PHOENIX


mă gândesc de câteva zile
la blonda din metrou
cu tricoul ei pe care scria
river phoenix
si decolteul
semnul victoriei
arătat pentru prima oară de churchill

mi se lipiseră privirile de ea
şi când a coborât mi-a zâmbit


acum sunt nopţi în care văd stele căzând
în pungile aurolacilor
şi simt metrouri trecând prin mine
ca o sabie ninja
în pieptul unui cerşetor

şi nu vreau să i-o pun
nu vreau nici să i-o trag
nu vreau nimic de la ea
vreau doar să fiu un river phoenix

28 mai 2004

SURPRIZE SURPRIZE

Eşti fata care plânge sâmbătă noaptea la surprize surprize
Uneia ca tine ar trebui să i se interzica
Mersul pe stradă
Tu faci tramvaiele să se ciocnească
Atunci când te văd
Semafoarele uită să-şi schimbe culoarea
Rămân mereu pe roşu
Ai două telefoane mobile dar nu ştii
Că "Sarmalele reci" cântă
Daţi-i prostului măcar încă un celular
Ai făcut dragoste
Într-o cameră de cămin studenţesc
prin fereastră
Te priveau ploaia şi luna
Şi pe un perete Guns N Roses
Voiau să-ţi cânte o baladă
Tu visezi dimineaţa concursuri de frumuseţe
Pe care le câştigi
Şi te îndrăgosteşti după amiaza
De eroii din telenovele
Asta eşti tu
Fata care sâmbăta noaptea plânge cu România
La Surprize surprize