Depresie- traducere din Charles Baudelaire

Sunt

Seară tristă-George Bacovia

Barbar, cînta femeia-aceea,
Tîrziu, în cafeneaua goală,

Doamna Stela Popescu- Basarabia curată

În anii 50 comuniștii dădeau marilor actori ajunși la o anumită vârstă, titlul de ”artist al poporului”. ”Poporul”, lozinca atât de dragă comuniștilor, zidul după care ei s-au ascuns până în 89  intra și în cultură. Mai târziu în anii 80 dacă îmi aduc bine aminte s-a renunțat la acordarea unui titlu care mai degrabă dezbina poporul român. Doamna Stela Popescu, prea tânără în anii 50 ca să fie numită o artistă a poporului, ar merita să primească astăzi acest titlu curățat de orice atingere murdară a propagandei comuniste. Doamna Stela Popescu a fost o actriță imensă și care a ales poate chiar cu un fel de modestie să-și trăiască viața și cariera în genul mai ușor al teatrului de estradă. Roșul, culoarea părului ei și culoarea vieții poate că nu era ales întâmplător. Stela Popescu a fost o explozie de viață pe scenă și în afara ei , un om cu o energie fantastică , arătând pe dinafară cu vreo 30 de ani mai tânără și care totuși pe dinăuntru avea 81 de ani. Bunătatea și căldura ei veneau din lumea intelectualului de sat basarabean și tot ce lasă ea în urmă e tocmai diferența imensă dintre partea curată a Basarabiei și lumea balcanică a României.

Mortul glumeț-Charles Baudelaire

Într-un pământ mai umed printre melci

Mormântul am să-mi sap pe sub un mal

Să-ntind comod scheletul meu bătrân

S-adorm uitând ca un rechin în val

Urăsc și testamente și sicrie

Nu vă cerșesc o lacrimă măcar

Din groapă, viu, mai bine chem toți corbii

Să-mi sfâșie, sub cer, corpul murdar

Prieten doar cu viermii surzi și orbi

Însângerate resturi le ofer

Ei filozofi născuți din putrezire

Fără regret le vor înghite, sper

Și-am să le spun de ce nu scot un urlet

Când n-am fost viu și n-am avut un suflet

Sufletul vinului-traducere din Charles Baudelaire

Cânta în noapte vinul

2017 România-comuniştii la fel ca luptătorii din munţi

Ca să distrugi foştii comunişti

Mircea Eliade-Întoarcerea din rai

În anii 30 centrul Bucureştiului

Mircea Eliade 1935- de când sunt românii hoţi

Chiar dacă în anii 30

Bruscă vorbire- Nichita Stănescu

Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Liceeni mergând din când în când la dame
și vorbind din când în când, franțuzește,
cu un bun accent european?

Mai scotea câte unul câte-o plachetă 
de versuri
pe cheltuială proprie, sau prin subscripție
și noi, elevii,
o citeam topiți de admirație, neînțelegând
neînțelesul...
Unde sunt acei adolescenți
îmbrăcați ca niște domni melancolici
pe care ochii noștri măriți îi încadrau
în rama pleoapelor ovale?

Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
în ce nară de fată mai plutește mirosul acela 
de foarte tânăr bărbat proaspăt ras?

Doamne, ce zile curate, Doamne
ce respect putea să încapă
în vocile noastre de puțoi
cu glasu-n schimbare!

Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
Halerib, Khaa
Halerib, Khiiii...
Heoro, loro, oro
nu-nțeleg, halerib, Khaa
nu-nțeleg, aero, loro, oro...

”Ai carte, ai parte”- iubesc românii cartea?

• M-a mirat

Albert Einstein- Noaptea și frigul în vara anului 2017

La 17 ani Einstein

Cuptor- George Bacovia

Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş, -
Încet, cadavrele se descompun.

Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun...

Ai lua la tine Universul- Charles Baudelaire (1821-1867)

Ai lua

Gustul nimicului- Charles Baudelaire (1821-1867)

Suflet tot mai stins, în atâtea lupte

Te-a împins speranța cu pinteni de foc

Dormi, bătrâne cal, obosit și singur

Piciorul ți-l frânge astăzi orice loc

Suflet trist, învins, bătrân hoț de inimi

Dragostea îmi lasă gustul de cenușă

Nu mai simt un cântec din corzi sau din flaut

Plăcerile toate le alung din ușă

Și dispar în timp ca sub o ninsoare

Să mai fac un pas, n-are niciun rost

De pe culmi privesc pământul rotund

Fără să-mi găsesc un mic adăpost

Sub zăpezi mă pierd, nimic n-are rost

Vinul omului singur- Charles Baudelaire (1821-1867)

Femeia care doar în treacăt

Privirea ei ți-a aruncat

Ca raza lunii care-n lac

Cu nepăsare s-a scăldat

Moneda-n care mai sperai

La masa unde ai jucat

Primul sărut al Adelinei

Un cântec cum nu ai visat

Nimic nu te întrece, sticlă plină

Tu care-n inimi de poeți reverși

Speranță, tinerețe, viață

Dând oamenilor cei mai șterși

Averea cerșetorilor, mândria

Și schimbi ratații numai până-n zori

În zei și în  învingători

________________________Emil Cioran despre singurătate____

Singurătății îi prefer al treilea război mondial.

Căutătorul de comori- Johann Wolfgang von Goethe

Cu punga goală

Cum răspundea Eminescu la întrebarea "ce faci?"

Seara târziu , după multe ore de muncă în redacția ziarului Timpul, la Eminescu veneau câțiva prieteni. La întrebarea "ce faci" el răspundea cu 2 versuri din Goethe:

Arm am Beutel, krank am Herzen
Schlepp ich meine langen  Tage


Sărac la pungă, bolnav de inimă
Îmi târăsc zilele lungi

Eminescu exmatriculat

Greva elevilor care l-au dat afară pe Eminescu atunci când a lucrat ca profesor (poate doar câteva zile) ar putea să spună multe despre  viața lui  cu românii. Profesor exmatriculat Eminescu ar fi putut să fie și director de ziar demis de angajați dacă ei ar fi putut să intre în grevă. Respins de peste tot, acuzat și că a furat cărți atunci când a fost bibliotecar, descris ca "amic incomod" , Eminescu devine "național" doar fiindcă românii de azi nu l-au avut în față, copiii românilor care ieri  nu vroiau să mai intre în clasă înnebuniți de diferența imensă dintre ei si el. Chiar dacă povestea vieții lui nu a fost si nu trebuie transformată într-una lacrimogenă, cum a fost Eminescu in afara poeziei sale mereu solemne si depresive, mereu arătându-l înșelător în oglinda ei? Rădea mult și ar fi putut să fie la fel ca marii actori, unul dintre oamenii  cu un temperament cu totul diferit de cel din scenă. Așa a fost descris, ca un om care râdea tot timpul, după ce Regina Romaniei l-a întâlnit într-o zi. A fost la fel ca Emil Cioran , "filozof pesimist și tânăr jovial" ? Un poet care și-a ales  singurătatea ca temă principală din simplul motiv că nu s-a nascut "acasă" și nu dintr-o modă literară? Oricum ar fi fost, Eminescu rămâne străinul care a învins România, ieri alungat astăzi primit în genunchi și ales unul dintre cei mai mari români. S-ar fi intors el astăzi în clasa  cu proștii care rânjeau undeva in ultima bancă, în clasa  cu lichele și hoți , în clasa în care doar vreo doi-trei elevi  stăteau tăcuți și pierduți în vacarmul satanic și românesc fără să-și bănuiască singurătatea care a urmat?

Pe frontul de vest nimic nou- Erich Maria Remarque.

Dupa Biblie, cartea cea mai vanduta a fost "Pe frontul de vest nimic nou". Dupa ce am citit-o in anii 90  imi aduceam aminte doar  scena in care cativa fluturi  apar de undeva de nicaieri intr-o dimineata in fata transeelor in care soldatii mor printre sobolani si cateva cuvinte ale autorului de pe ultima coperta. "Sper ca oamenii vor gasi drumul spre oameni", spunea Erich Maria Remarque si mesajul lui pacifist, venit de la un neamt, nu m-a mirat atunci. Astazi fiindca toata lumea vorbeste despre razboaie o recitesc in germana si cartea pare geniala desi  pentru unii ar putea sa fie doar  un roman "de metrou", o carte fara "necomercialul" pe care il cauta  alti cititori. E cartea rara in care fiecare fraza are geniu, un roman cu  destula poezie si cu intamplari povestite cu un umor nebun pe care nu l-ai banui la un neamt. Cartea arsa la ordinul lui Hitler darama destule clisee aparute mai ales din necunoasterea si izolarea in care romanii au trait in comunism: raceala, seriozitatea, ferocitatea si lipsa de umor nemteasca. Poate ca Emil Cioran avea dreptate: daca in Franta toata lumea are talent, Germania are cativa  scriitori geniali .

Bacovia- Agatha Grigorescu

Dupa  Eminescu si Nichita Stanescu, Bacovia  a fost al treilea mare slav al literaturii romane ajuns si el la fel ca Eminescu intr-un Bucuresti balcanic in care a trait destul de mult si in care a avut poate spitale de psihiatrie mai bune decat in Bacau. "Ftizia", boala simbolistilor, l-a chinuit mai putin decat nebunia. A avut totusi norocul sa scrie in timpuri  parca facute pentru un om sensibil ca el cand poezia romantica scrisa cu urlete si lovituri de tobe  era inlocuita cu muzica discreta a viorilor  si pianelor, de parfumuri si deliruri, de versuri delicate scrise cu eleganta frantuzeasca. Poetul barbar, luptătorul  "dezrădăcinat” din lumea satului  era înlocuit de  poetul orașului . Simbolist intârziat la fel cum Eminescu a fost un romantic întârziat, Bacovia și-a murmurat sincer poezia singurătății ieșind în evidență în corul simboliștilor  născuți pentru alte vremuri poetice si nu pentru modele  aduse din  Paris până aici in mahalaua românească.
  Agatha Grigorescu a fost femeia puternică din spatele oricărui poet mare. Scriind despre  Bacovia scrie destul de mult si despre ea încercând să te convingă cât de multe eforturi a facut pentru ca poetul să aibă timp și bani pentru scris. De fapt bătăliile de neocolit din lumea scriitorilor le-a dat ea în numele lui Bacovia. Războindu-se cu editorii lumii capitaliste care refuzau publicarea unui poet socialist (și care nu scria deloc poezia ”luminoasă” și anti-depresivă cerută de comuniști), Agatha Grigorescu incearcă și să prezinte viața poetului ca pe o luptă cu "exploatatorii", cu moșierii care conduceau atunci cele mai mari edituri din Bucuresti. Cartea aparută ân anii cei mai negri ai luptei de clasă nu avea cum să arate altfel. Am aflat destul de multe amănunte amuzante despre Bacovia și  nimic care să  schimbe cu ceva imaginea  cunoscută a poetului. M-a făcut să zâmbesc felul în care  Bacovia a fugit înapoi  acasă în seara in care trebuia sa primească un premiu literar. Soția și toată  lumea literară a Bucurestiului l-au așteptat 2 ore după care mai târziu acasă Agatha află de la poet că plecase fiindcă "era prea multă lume acolo". Și pseudonimul literar pare o alegere ciudată pentru un om care nu avea nimic din aerul unui alcoolic care sparge  urlând pahare prin cârciumi de cartier. Vinul era folosit și ca somnifer de un om care a suferit de insomnie toată viața. După o beție cu prietenii ajuns târziu acasă,  Bacovia avea dimineața cu soția un scurt  dialog caragialian scos parcă din "Conu Leonida față cu reacțiunea" : "Ai văzut, draga mea, cât de bine înlocuiește vinul medicamentele mele?" Agatha îi răspundea calmă, cu un ușor reproș în voce: "De asta bei tu, dragul meu?"

Români în seriale turceşti

Mă uit

Bob Dylan-primul milionar cu un Nobel pentru literatură

                                                                           

Nu trebuie să scrii cărţi ca să fii un scriitor aşa că pare o  prostie motivul pentru care unii cred că Bob Dylan nu ar fi trebuit să primească premiul Nobel. A fost el un scriitor mai bun decât ceilalţi scriitori nominalizaţi? "Blowing in the wind" e o poezie genială nu doar un text pe care orice muzician ar fi putut să-l scrie şi-atunci înseamnă că Dylan a fost un adevărat poet. Din păcate au rămas cunoscute doar versurile lui scrise în anii 60 şi nimeni n-ar putea  să spună foarte uşor , în România şi nu numai, cum arată întreaga operă literară a lui Bob Dylan. Rămâne poate singurul scriitor milionar  care primeşte încă un milion de dolari, dacă  asta este suma pe care Academia Suedeză o "virează" în contul scriitorului premiat. Pentru cântecele lui anti-războinice din anii 60   Bob Dylan ar fi meritat şi o nominalizare la Premiul Nobel pentru pace.

Cei mai cunoscuţi scriitori români cu sânge străin

Cioran spunea că e un "poet celt", Labiş părea un asiatic născut în Moldova, Arghezi avea o mamă unguroaică. Ei şi alţii ca ei aproape "străini cu acte în regulă" născuţi în România au devenit cei mai mari scriitori români. Aici într-un popor care pare pentru totdeauna corigent la limba română. De la ambasadori  şi până la fotbalişti, străinii predau o lecţie de limbă română românilor. Dacă primul text scris în limba română (Scrisoarea lui Neacşu 1521) a apărut cu o întârziere de aproape un mileniu faţă de alte limbi şi dacă atâtea mesaje postate de români  conţin şi astăzi incredibile greşeli de scriere s-ar putea ca sângele străin al atâtor scriitori români să-i fi ajutat nu doar să scrie ci şi să scrie foarte frumos. Urechea muzicală a străinilor a avut o singură problemă : uneori au scris atât de bine încât au devenit intraductibili şi nu din vina lor. Cei mai cunoscuţi străini ai literaturii române au fost:


Eminescu-un străbunic rus
Nichita Stănescu-o mamă rusoaică
I.L. şi Mateiu Caragiale-greci
Alecsandri-grec

Mateiu Caragiale-Craii de Curtea Veche

La fel ca în poezie şi în proză cel mai bun autor român a fost un străin, grecul Mateiu Caragiale al cărui roman a câştigat un sondaj făcut printre scriitorii români şi fiindcă ar putea fi povestea oricărui intelectual român rătăcit în "groapa" Micului Paris, capitală cu nume albanez.
 "Craii de Curtea Veche" şi "Groapa" anilor 50 seamănă întâmplător destul de mult: Bucureştiul văzut din centru spre  periferie şi invers în care două "clanuri" de intelectuali şi hoţi apar şi dispar înecate în gunoaie, miros de grătare şi cântece de lăutari. Mateiu Caragiale scriitor marginalizat de găştile literare ale vremii lui(şi probabil şi automarginalizat din orgoliu şi neputinţa de a se integra într-un loc străin pentru el) şi-a scris cartea mai ales din nevoia de răzbunare sperând poate că viitorul o să-i dea dreptate. Mai mult poet şi mai puţin umorist decât bătrânul alungat şi el în străinătate, Mateiu e în roman rând pe rând fiecare personaj al grupului de prieteni dacă Gore Pirgu e doar un intrus adus în roman doar ca să poată fi descrisă mai bine licheaua de Bucureşti, ticălosul balcanic cu sânge amestecat, românesc şi ţigănesc. Poate doar aici seamănă Mateiu cu tatăl lui, Gore Pirgu fiind un Mitică descris cu mai puţin umor şi cu mai multă scârbă, o "chintesenţă de mizerii" văzută ca în satira violentă de la Eminescu. În rest Mateiu Caragiale vorbeşte cu vocea fiecărui crai: Povestitorul, Pantazi şi Paşadia. La fel ca ultimul şi el ar fi putut să-şi ardă opera ca să nu-i lase nimic viitorului.
 A fost şi un autor care pe nedrept nu a intrat într-o listă a scriitorilor cu un destin tragic. A murit la 40 de ani visându-şi cu mult orgoliu, toată viaţa, originea nobilă pe care nu prea o avea, demisionând de peste tot şi trăind la fel ca alţi câţiva scriitori români într-un loc ostil, reuşind totuşi să scrie poate singurul roman românesc memorat ca o poezie.

Nicolae Labiş şi Alexandru Muşina

Cele mai frumoase cuvinte despre Labiş le-a scris probabil Alexandru Muşina într-un album memorial apărut în anii 80. El a observat că în franceză "Moartea căprioarei" s-ar traduce  "La mort de la biche" . Alexandru Muşina  a scris în 2009 cea mai frumoasă carte de poezie, cel puţin pentru mine, apărută după Revoluţie, "Regele dimineţii". A fost cartea unui om singur rătăcit în iadul românesc, aproape un bilet de adio mai puţin obişnuit  scris cu câţiva ani înaintea morţii. 

Nicolae Labiş- Hoarda de Aur la Bucureşti

"Era un tânăr

Emil Cioran - Schimbarea la faţă a României

La aproape un secol

Cristian Popescu (1959-1995)- Cuvânt înainte (1988)

Cristian Popescu a fost

România- anti-fotbalul "total"

Olanda a inventat fotbalul total în care orice fotbalist poate lua oricând locul altuia indiferent de postul pe care joacă, fundaş, mijlocaş sau atacant.

Răpirea Europei- Nichita Stănescu

A smuls-o cum vulturul
delfinul
cum delfinul, pisica de mare,
cum pisica de mare, plevuşca,
şi aceasta, viermii,
şi ei, carnea mortului
şi el, viaţa  de apoi

Cioran, România şi Franţa:

"Mai bine cerşetor la Paris decât rege la Bucureşti"

Nichita Stănescu-poet original prin naştere

                                                       

La Nichita Stănescu

Groapa- un roman al Bucureştiului de ieri şi de azi

 Eminescu spunea

------------------------------------------------- "2015"- Editura Brumar poezie---------------------------------

-----------------------------------------VITRINE ȘI PIETRE- Editura Brumar poezie 2012-----------

---------------------------------------------NARCOSINGURĂTATE- Editura Brumar, poezie 2011-------------------