Se-nchide totul
lumea e tot mai departe
astăzi magazinul vine la mine
Comand pe net
când el îmi ghiceşte gândurile
cărţi, dvd-uri şi corzi de chitară
O dubă albă ajunge până aici
şi opreşte din loc în loc
aducând mărunţişuri frumos împachetate
lucruri tot mai mici pentru un loc tot mai mic
E curierul ca un Moş Crăciun care îţi vinde daruri
curierul "atotputernic" care mă sună ca să îmi ceară adresa
curierul la fel ca vânzătorul magazinului din anii 80
un loc plin cu etichete şi sticle
cu suluri imense de stofe şi perdele
cu semicursiera cumpărată de un alt copil
Îmi rămân în minte doar locuri
librăria cu muzicuţe ca nişte bijuterii
în cutii de carton galben
şi mai târziu strada liceului pustie după-amiaza
un net-cafe în Drumul Taberei
în care aproape că locuiam în 2002
Poate că într-o zi chiar eu o să fiu
ultimul om care rămâne aici
şi curierul o să vină doar pentru mine
Târziu, foarte târziu
când tehnologia o să ajungă atât de departe
încât la casa mea o să oprească o dubă albă
Atât o dubă albă pe o şosea nouă şi curată
printre trandafiri şi copaci
ca să aducă până aici totul