Eminescu spunea că hoţii care ar fi trecut Dunărea ca să jefuiască ar fi format în sudul României un alt popor. Ajuns ca dintr-o altă lume din Iaşi la Bucureşti, Eminescu un scriitor cu o cuprindere imensă a lumii mărea, exagera, simţea totul la dimensiuni uriaşe. Din "Groapa" mi-a rămas în minte tocmai povestea micului grup de infractori ai sudului "fotografiaţi" perfect de autor. Trăindu-şi copilăria în apropierea hoţilor el i-a aşezat atât de bine în pagină încât acuzaţia că romanul, chiar dacă vorbeşte despre un grup nu foarte numeros, ar conţine "elemente de periculozitate" îşi avea rostul ei. Dacă sunt adevărate zvonurile despre absolvirea unei anumite şcoli atunci fostul jandarm devenit scriitor şi ajutat poate de trecutul anti-infracţional şi-a scris povestea după un contact direct cu răufăcătorii, Se simte în unele pasaje şi admiraţia din ochii copiilor de cartier care îşi aleg ca modele de viaţă "şmecherii" din faţa blocului. Dar cartea e frumoasă şi curăţată de orice ideologie, un lucru rar pentru literatura anilor 50. Alţi autori scriind tot despre oamenii simpli au folosit cartea ca pe o armă în lupta de clasă. Scriitorul, un comunist şi un securist notoriu a fost probabil mai deştept decât alţii care şi-au "postat" ura de clasă tocmai în lucruri la care oricine poate să ajungă sperând, de ce nu, în eternitatea comunismului.
Romanul pare scris din nevoia de acţiune, e o lume mică descrisă aici, o lume cu porniri mici spre ferocitate, violenţă, infracţiuni şi crime, un mic neastâmpăr nomad într-un spaţiu restrâns, între un cartier şi alt cartier care tocmai se construieşte, între gunoaie şi tarabe şi noaptea care cade mereu peste tristeţea şi nevoia de a-şi trăi viaţa a omului de la periferie. Bozoncea este singurul "om mare", un personaj a cărui umbră imensă se ridică peste hoţii cu mult umor şi câteodată plini de remuşcări pentru victimele lor.
Unele cuvinte din limbajul hoţilor s-au păstrat până azi: "para-ndărăt" era spus în timpul unui joc de barbut sau poker. Tehnica introducerii descrierilor poetice(copacii, frunzele şi toată natura cartierului) după dialoguri lungi creează monotonie.Romanul trebuie neapărat recitit fiindcă te ajută să înţelegi "sudiştii" şi pentru scena superbă literar şi plină de forţă în care câţiva ţigani lăutari sunt mâncaţi de lupi iarna într-o pădure.
