Îngeri și monștri

E vremea monștrilor, Nichita

e vremea telefonului care detonează de la distanță lumea

e vremea mării pline de droguri

e vremea cardurilor clonate

e vremea tancului 

e vremea ta

E vremea romanului

a săracilor cu sacii plini cu sticle goale 

e vremea locotenenților

Ca un rocker american trebuia să dispari

fugind de celebritate

și scriind sub poduri

Dezgropând, săpând cât mai adânc

și dând capacul la o parte

ce ar găsi cineva?

Doar pietre?

banii?

cămașa de soldat și toate stelele?

îngerii?

coroana?

locotenenții?

O cutie în altă cutie

7 cutii scoase una din alta

și un cântec

Prin tot orașul

până dincolo de poduri

până acasă

Ușa

 

Nichita și ușa lui fără clanță

cumpărată parcă așa veche și ruptă

comandată dintr-un loc secret știut doar de el

și marea de oameni care a intrat la el

și hoții cărora el le-ar fi întins un pahar 

sau mai multe până dimineața

Ușa lui de colecție, de unică folosință

expusă și dispărând brusc

ca într-un film cu Peter O Toole și Audrey Hepburn

Și ușa mea la care am mai pus o clanță

și încă una

ușa mea dusă în spate

moștenită, lucrată din generație în generație

ușa pe care aș vrea s-o schimb uneori

și toți polițiștii Bucureștiului

chemați când cineva visa s-o atingă

Prea mult la el

prea puțin la mine

”măsura” mereu depășită

în sus sau în jos:

un om lipit de o ușă

în fiecare zi alta

o ușă adusă acasă dintr-un magazin

cu milioane de clienți

Nichita Stănescu-Cântec anti-războinic

Se duc soldaţi într-un război pierdut 

Război care încă n-a început

Morţii cei tineri sunt încă vii

Cum toamna strugurii-n vii

Mamele n-au lacrimă-n zare

Popii slujesc de sărbătoare

E încă-n viaţă tot ce moare

Ah, moartea viitoare!

Soldat de glonţ să fii îndrăgostit

Atunci când de din el vei fi pierit

Amor suav revino, du-te!

Pentru războaiele pierdute!

97 de ani de la moartea lui Lenin. Fără el n-ar fi existat Nichita Stănescu.

Plecat de la munca de jos dar în Occident şi nu ca un cizmar, servitor în tinereţe în casa unui pictor din Paris, Lenin devine mai târziu stăpânul Rusiei. Fără el n-ar fi existat nici comunismul românesc şi într-un fel nici poezie românească pe care chiar merită să o traduci străinilor. Bunicul poetului era din păcate sau din fericire pentru literatura română, atunci când Lenin a venit la putere, un membru al unui partid de opoziţie. Ca să nu fie arestat şi poate condamnat la moarte, generalul profesor Nikita Cereaciukin fuge în România şi mai târziu fiica lui se căsătoreşte cu un român din Ploieşti. Nichita Stănescu scriitorul dar și omul din interviuri contrazice ce spunea Emil Cioran adică ”geniul Occidentului n-o să-l imitați niciodată” numai că el le spunea asta românilor. Nichita un om rar în istoria României, o picătură de ”nebunie” rusească, o minte din Nord și un  corp din Sud  așa cum îi plăcea să spună.

Bruscă vorbire- Nichita Stănescu

Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Liceeni mergând din când în când la dame
și vorbind din când în când, franțuzește,
cu un bun accent european?

Mai scotea câte unul câte-o plachetă 
de versuri
pe cheltuială proprie, sau prin subscripție
și noi, elevii,
o citeam topiți de admirație, neînțelegând
neînțelesul...
Unde sunt acei adolescenți
îmbrăcați ca niște domni melancolici
pe care ochii noștri măriți îi încadrau
în rama pleoapelor ovale?

Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
în ce nară de fată mai plutește mirosul acela 
de foarte tânăr bărbat proaspăt ras?

Doamne, ce zile curate, Doamne
ce respect putea să încapă
în vocile noastre de puțoi
cu glasu-n schimbare!

Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
Halerib, Khaa
Halerib, Khiiii...
Heoro, loro, oro
nu-nțeleg, halerib, Khaa
nu-nțeleg, aero, loro, oro...

Cei mai cunoscuţi scriitori români cu sânge străin

Cioran spunea că e un "poet celt", Labiş părea un asiatic născut în Moldova, Arghezi avea o mamă unguroaică. Ei şi alţii ca ei aproape "străini cu acte în regulă" născuţi în România au devenit cei mai mari scriitori români. Aici într-un popor care pare pentru totdeauna corigent la limba română. De la ambasadori  şi până la fotbalişti, străinii predau o lecţie de limbă română românilor. Dacă primul text scris în limba română (Scrisoarea lui Neacşu 1521) a apărut cu o întârziere de aproape un mileniu faţă de alte limbi şi dacă atâtea mesaje postate de români  conţin şi astăzi incredibile greşeli de scriere s-ar putea ca sângele străin al atâtor scriitori români să-i fi ajutat nu doar să scrie ci şi să scrie foarte frumos. Urechea muzicală a străinilor a avut o singură problemă : uneori au scris atât de bine încât au devenit intraductibili şi nu din vina lor. Cei mai cunoscuţi străini ai literaturii române au fost:


Eminescu-un străbunic rus
Nichita Stănescu-o mamă rusoaică
I.L. şi Mateiu Caragiale-greci
Alecsandri-grec

Răpirea Europei- Nichita Stănescu

A smuls-o cum vulturul
delfinul
cum delfinul, pisica de mare,
cum pisica de mare, plevuşca,
şi aceasta, viermii,
şi ei, carnea mortului
şi el, viaţa  de apoi

Nichita Stănescu-poet original prin naştere

                                                       

La Nichita Stănescu originală a fost mai întâi familia. Pentru poezia română el înseamnă o palmă şi un cadou amândouă ruseşti. O palmă fiindcă îţi arată cum poţi să scrii cu geniu rusesc şi un cadou fiindcă după atâtea tancuri venite din est  într-o zi şi poezia a venit de la  Răsărit. Partea rusească a familiei lui era anticomunistă, bunicul viitorului poet fusese un adversar politic al bolşevicilor nevoit să fugă în România după ce Lenin ajunsese la putere.
 Nu ai cum să întreci, cu o minte românească, poezia scrisă de Nichita Stănescu, poezie venită dintr-o naivitate imensă, sinceră sau  mimată, dintr-o "copilărire" enormă  care a născut versuri dintr-o altă lume, mai geniale decât ale oricărui poet român dacă "genial" ar avea grade de comparaţie. Chiar şi repetarea primului an de şcoală când  Nichita nu era în stare să priceapă sensul unor cuvinte poate să însemne că la 7-8 ani sufletul lui străin nu era pregătit  să ia în stăpânire limba română.
După 2 cărţi  frumoase  semănând  cu ale celor mai buni poeţi ai momentului şi care nu anunţau marele poet de mai târziu, Nichita începe să scrie "din altă parte" cărţi cu destule poezii proaste însă şi cu o mulţime de poezii  nemaipomenite care brusc nu mai semănau  cu  ale altui poet contemporan . Alcoolul consumat în cantităţi tot mai mari a găsit un loc pe care să-l ajute în creaţie, în scris, altfel lumea poeziei plină cu alcoolici ar fi născut  atâţia poeţi  pentru Nobel. Poezia lui "metalingvistică" e doar poezia străinului ajuns întâmplător să scrie în altă limbă, e poezia unui "repetent" olimpic care încalcă intenționat toate regulile limbii române. În anii '30 Cioran spera că viitorul ne va vindeca de un "complex rusesc". Nichita Stănescu în loc să te vindece te complexează şi mai tare.