Căutătorul de comori- Johann Wolfgang von Goethe

Cu punga goală și inima bolnavă

Așa se scurg zilele mele lungi

E sărăcia o cumplită boală

Pe care poți cu greu să o alungi

Și ca să scap de orice suferință

În noapte ies comoara să-mi dezgrop

Cu propriul meu sânge scriu aici

Acestea pân-la ultimul lui strop

Caut comori săpând din loc în loc

Visând mereu un foc ce a ieșit

Dintr-un morman uitat de oase vechi

Dupa ce un descântec am rostit

Și-n felul pe care-l cunosc

Caut vechea comoară întruna

În timp ce-n noaptea  tot mai neagră

A început furtuna

Văd o lumină venind din depărtare

Apropiindu-se de mine ca o stea

De la distanța cea mai lungă

Când ceasul miezul nopții bătea

Lumina vine dintr-o cupă plină

Cu străluciri ca dintr-un cer senin

Ținută-n mâini de un copil frumos

Care zâmbind mi-o dă ca pe un vin

Văd ochii mari clipind iar părul des

Ca o coroană parcă se-mpletea

Răul nu are cum să fie

El nu-ți apare-n față-așa

”Să bei din cupa mea curajul

De a trăi mereu curat

Să uiți comorile pe care

Atâta-n vis le-ai dezgropat

Zile de muncă și in noapte

Lângă prieteni să petreci

În lungi săptămâni să îți fie 

Cuvântul comoara pe veci”