-NARCOSINGURĂTATE- VITRINE ȘI PIETRE

NARCOSINGURĂTATE-VITRINE ŞI PIETRE-2015-POEZIE 2011, 2012, 2015- EDITURA BRUMAR













Despre mine

29 decembrie 1970 Videle. Liceul de matematică-fizică Alexandru Ioan Cuza din Alexandria şi o facultate de litere în Bucureşti.Am mai trecut prin Institutul Politehnic Bucureşti şi (doar un an), Facultatea de Educaţie fizică şi sport Universitatea Ecologică.

miercuri, noiembrie 06, 2024

Când în America vin americanii: America-traducere din Walt Whitman



Centru al fiicelor și fiilor cu drepturi egale
Toți, toți la fel de îndrăgiți, tineri sau bătrâni
Puternică, onestă, rezistentă, bogată
Trăind cât Pământul, cât Libertatea, Legea și Dragostea
O Mamă măreață, curată și mândră
Tronând în oțelul Timpului 

luni, noiembrie 04, 2024

Emily Dickinson - Noiembrie

 


”Dă-mi, Doamne, o minte însorită

Ca să rezist cât timp va bate vântul” !

duminică, septembrie 22, 2024

Cioran:frica



 Frica înseamnă să te gândești întruna la tine.

sâmbătă, septembrie 21, 2024

Marin Preda-”Delirul” cu Ionică, Spurcaciu, Antonescu și Zelea Codreanu


Ce maculatură întârziată  a luptei de clasă e ”Delirul” apărut în 1975 când ea probabil că dispăruse ca temă a literaturii. Autorul rămas pentru mulți ca un scriitor aproape dizident, un curajos anticomunist numindu-l ”cretin” pe ocupantul cabinetului 1 după o vizită la el, pare după lectura romanului ”pe invers” politic vorbind. Ionică mângâiat parcă de autor cu numele ăsta e cretinul de mai târziu apărut într-o pagină a cărții  fără prea mare legătură cu restul acțiunii. Un tânăr ilegalist din anii 40 cu 10  frați acasă adus de jandarmi din București până la judecătoria Craiova și rezistând eroic bătăilor. Un alt personaj, singur la părinți, un tânăr medic bucureștean de fapt un român urban 100 la sută e botezat cu multă ură Spurcaciu. Generalii armatei române necomuniste înjură birjărește pe front și soldații băieți de la țară îl îndeamnă cu blândețe pe jurnalistul Parizianu, un fel de corespondent de război  să plece acasă ca să nu fie rănit. Toți oamenii răi sunt intelectuali, toți oamenii buni sunt țărani. Și totuși scriitorul descrie corect țăranul sudist, un bădăran aspru și lipsit de milă chiar și cu oameni din propria familie. Ce mai rămâne în afară de propaganda comunistă? Povestea de iubire dintre Parizianu și Luchi e ca în filmul ”Declarație de dragoste”, Antonescu e tras și el spre lumea satului ca un fiu al poporului cu mama lui ținându-și ”țărănește” mâinile în poală iar legionarii apar ca un fel de fanatici circari. Cartea mai peste tot e scrisă incredibil de birjărește cu înjurături puse pe hârtie ca în uliță și scăpate de cenzură probabil datorită funcției și originii sănătoase a autorului. Înțelegând ce bombă abjectă punea la cale el nu a mai scris și volumul 2. Un om trist probabil plin de ură pentru toată lumea, ducând în spate lipită pe străzile Bucureștiului eticheta de ”țăran”  ca să scrie la sfarșitul vieții cu toată sinceritatea  despre nevoia de dragoste. Un balon de săpun al literaturii române care fără ”ionicii” comunismului  ar fi fost cel mult învățător în Siliștea Gumești.

duminică, septembrie 15, 2024

Trandafirii

 
Trandafirii răsar doar la sfârșit
când totul dispare
când e prea târziu pentru frumusețe

Trec cu bicicleta și îi văd
în fața porților și dincolo de ele
trandafirii mari, frumoși și proaspeți
lăsați parcă de o mână grăbită
peste pământul negru
aruncat de oțelul strălucitor și fierbinte
al unor lopeți imense

miercuri, ianuarie 24, 2024

Număr de RAI

 
Erau în pandemie
șosele pline și parcări de spitale
cu mașini pe care scria RAI

Mașini negre cu număr de RAI
chiar dacă o altă culoare părea mai potrivită
poate nu roz și nici roșu
una nouă neinventată până astăzi

Uitam evenimentul tragic
și luam din el doar literatura
atît de obsedat sunt de ea

O familie înecată în lacrimi 
rămânea în urmă
și o mașină neagră pleca spre rai

Dând colțul poate ca să-și încheie cursa
sau continuând să meargă
până când la bord se adunau kilometrii
cu mult peste limita admisă

miercuri, ianuarie 17, 2024

Robert

 Am început armata în comunism și am terminat-o în neocomunism: septembrie 1989-martie 1990. Terist amenințat de teroriștii invizibili din decembrie, student în Politehnică am avut parte și de reducerea stagiului militar făcută de proaspătul CFSN plin cu analfabeții cu ”preocupări intelectuale” din cartierul Primăverii. Era atunci poate prima lor mită electorală când sperau că soldații vor vota într-un număr mare cu ei ceea ce s-a și întâmplat . Am votat în mai 1990 cu Radu Câmpeanu după un stagiu militar relaxat de numai 6 luni cu înviorarea de la 5 dimineața făcută pe muzică rock și cu TIR-urile cu ajutoare venite din Germania și Olanda în care doar ambalajul superb al biscuiților te făcea să-ți dorești să fugi afară. Un respect imens al ofițerilor de atunci în fața unor studenți care nu interacționau niciodată cu țăranii trupeților care în bancurile bine-cunoscute le dădeau soldaților carnete de conducere pe sub paturi.
  Unul dintre colegi se numea Ceaușescu și am aflat asta în prima seară într-o sală de clasă în care ne condusese un ofițer așezat la o catedră deasupra căreia era agățat tabloul imens al șefului Clanului Cizmarilor din Scornicești. Și acum spuneți-mi numele voastre, a zis ofițerul ca un prim ordin dat scurt unor recruți după care s-au auzit câteva voci șoptind timide: Popescu, Ionescu, Dumitrescu și alții. Atunci de undeva din spate s-a ridicat un băiat și a spus: Mă numesc Ceaușescu! Mă așteptam ca ofițerul să salute în poziție de drepți, să cânte imnul sau să înceapă să scandeze, aplaudând, o lozincă de la congresele comuniștilor: stima noastră și mândria, Ceaușescu România. Apevistul ăla a rămas însă foarte calm și a răspuns cu un deget ridicat deasupra capului: ești rudă cu...tabloul? Nu, nu, eu sunt din...alt județ, a zis ușor speriat Ceaușescu.Discuția a continuat într-un stil și mai dur. ”Să știi! Chiar dacă ești rudă cu el pentru mine nu contează. Tu aici ești un simplu soldat. Ai înțeles?” Ofițerul ori era nebun, ori voia să ne impresioneze ori aflase ascultând Europa Liberă că regimurile comuniste au început să cadă în jocul lor de domino în care din păcate România era ultima piesă. 
 ”Simplul soldat” nu se numea doar Ceaușescu ci și Nicușor Ceaușescu și nu doar Nicușor Ceaușescu ci și Robert Nicușor Ceaușescu. Un prenume mai ”american” și unul neaoș românesc al unui posibil viitor conducător al României. Părinții colegului meu de pluton își botezaseră fiul jucând parcă la două capete ale politicii dar și în numele prieteniei româno-americane din jurul anului 1970: dacă vin americanii o să-i spunem Robert, dacă înving comuniștii în războiul rece toată lumea o să-l strige Nicușor.
 Robert Nicușor Ceaușescu care striga pe un stadion la un microfon trecut din mână-n mână în ziua jurământului ”Mă numesc Ceaușescu și jur să-mi apăr patria cu prețul vieții!”. Robert Nicușor Ceaușescu care asculta și executa comanda ”salt înainte culcat” prin ianuarie 1990,  comandă dată cu o plăcere nebună de cine știe ce gradat frustrat că nu fusese avansat în anii comunismului. În 22 decembrie 1989 când ecranul televizorului era plin cu machedonii care behăiseră recitări din Nichita și Eminescu, cu dizidenți foști uteciști de vază în organizația de bază , cu regizori ai filmelor cu ilegaliști comuniști făcute în stil american și când toți strigau  ”Ceaușescu a fugit” noi în sala cu televizor a unității urlam”Ceaușescu e aici!L-am prins!”
 Robert Nicușor Ceaușescu chiar a fost un om ”din alt județ”. Un tânăr nemaipomenit de sociabil și pus mereu pe glume, rocker înrăit și total nebătăios, un soi de boem plăpând și inteligent peste care flutura prea largă uniforma de soldat și arma se legăna prea grea ajungând până-n pământ. Robert Nicușor Ceaușescu a coborât în martie 90 dintr-un tren plin cu tineri întorși acasă spunând sau poate chiar promițând c-o să-și schimbe numele.. Robert un om iubit de toată lumea dispărea cu tot cu valiza lui prea grea după clădirea unei gări de provincie pe o stradă cu tutungerii și ziare printre două rânduri de borduri proaspăt vopsite în alb. 

vineri, ianuarie 12, 2024

Preoți

 
Și preoții au plecat afară

Adevărații preoți
cine știe în care Job Center mai așteaptă
să primească o mătură
sau o adresă la care să livreze o pizza

Fiindcă aici văd preoți întinzând mâna
ca Marlon Brando în Nașul
preoți bătând din ușă-n ușă
ca recuperatorii pentru 10 lei

Și îmi vine să sun Poliția
să facă o percheziție acolo în altar
să găsească săbii, pistoale și droguri
trase pe nas de niște golani în negru

Când îmi aduc aminte Deniile de altădată
și noaptea caldă cu lumânări aprinse 
și parfum de liliac
și bunicii cu 4 clase care predau religia
mai bine decât orice profesor
seara lângă un pat
luând o mână mică
și ducând-o la frunte, la piept și la umeri

Acum e vremea
de-abia acum e vremea
pentru demolat biserici
câte una în fiecare cupă de excavator
care să le arunce departe
care să le trimită acasă
cât mai adânc sub pământ

miercuri, ianuarie 10, 2024

20 de mașini



20 de mașini care merg încet după mașina lui
vacarmul claxoanelor care parcă aruncă lumea-n aer
o mare de oameni cu fețe sincer îndurerate

Toate astea înseamnă o viață plină
toate astea înseamnă bani și dragoste
toate astea înseamnă glorie

Și-atunci chiar dacă n-are rost
și chiar dacă e prea devreme
mă uit la telefonul cu 0 mesaje
îmi văd bicicleta 
rezemată de un zid vechi
stând să cadă
și mă gândesc la cardul folosit prea rar

Ies în stradă și mă uit lung
după coloana imensă
chiar dacă n-are rost
și chiar dacă e prea devreme 

sâmbătă, ianuarie 06, 2024

Filme despre oamenii de altădată


 
Stau în casă și mă uit la filme o zi întreagă
într-un fotoliu roșu cu o pungă de floricele
ca în primul rând al cinematografului de pe vremuri

Atâtea filme despre oamenii de altădată
camera e întoarsă lacomă doar spre trecut:
rochii lungi și trăsuri
femei frumoase în care doar ochii sunt nepotriviți
cu toate costumele de epocă
bărbați înalți și eleganți cu o mână întinsă doamnelor
în fața unei săli superbe de concert

Mă uit la televizor și îmi aduc aminte orașul
și prima duminică din liceu în 85
am văzut atunci ”Hangar 18”
și totul vorbea despre viitor
și camera era întoarsă spre el în liniște
visând, aproape aberând
despre roboții polițiști
despre nave spațiale aterizate în mijlocul câmpului
sau despre monștrii din ”Alien”
creaturi ciudate ascunse în oameni

În nopți lungi ”la video”
cu pături în geamuri
și miliția năvălind peste noi
și declarații la secție

Era undeva o sală de cinema
și era frumos doar fiindcă exista filmul
și eram împreună
și golanii strigau ”pensionarii fața la perete!”
în timpul unei scene ”fierbinți” necenzurată:
un umăr dezgolit sau un sărut de 2 secunde

Și uite monștrii acum acolo după fereastră
alergând, lovind, înjurând
altfel decât își imaginaseră regizorii viitorul

Acum când mi-e frică să nu am chiar eu 
o creatură ciudată ascunsă în mine
sau întrebându-mă de unde s-o iau 
ca să îmi fie mai bine, ca să supraviețuiesc
și să mă uit toată ziua la filme despre oamenii de altădată
singur cu o pungă de floricele
într-un fotoliu roșu

miercuri, decembrie 13, 2023

40 de ani fără Nichita Stănescu, 40 de ani fără poezie


 Statuia scriitorului Mihai Eminescu a căzut și ea după 1989. Rămâne  din toată nebunia supraevaluării lui un om nemaipomenit de  interesant într-un popor de multe ori cumplit de neinteresant  și în rest poate singura etichetă corectă pusă de Tudor Vianu peste opera lui: nici poet nici filozof doar un muzician genial. Muzica e și ea străină, e limba română cu topica limbii germane, o legănare de vals berlinez, muzică de castel nordic visat de Eminescu prin mahalalele Moldovei sau în groapa strâmtă a  Bucureștiului. S-a ridicat o altă statuie în schimb, una ”definitivă” a unui rus  sucit, frumos  și genial care a dărâmat în stil de tanc rusesc culmea legenda unui rutean ucrainean.  În afară de detronarea sau detonarea unei false povești de succes Nichita a mai făcut un lucru despre care s-a vorbit mai puțin. El a schimbat sau poate chiar a ”luminat” imaginea omului genial întunecată prea mult  de Eminescu poate tot sub influența unor lecturi germane. După Nichita Stănescu scriitorul genial nu mai e un Luceafăr nemuritor și rece, un însingurat căruia îi plângi de milă ci e poate un Cătălin un om total deschis spre oameni și spre viață, un ”viclean copil de casă”, soldat care spune glume ușoare femeilor, actor sociabil  care recită la scenă deschisă și are nevoie zilnic de un public imens. Odată cu Nichita a murit și poezia  din România care stătea în el. Era oricum târziu, lumea intelectualilor obosise și mahalaua stătea undeva la pândă gata să ocupe tot.  A apărut până la urmă cartierul cu mâzgăleala lui semianalfabetă și care nu a avut în față un scriitor genial și fermecător care te-ar fi putut face să te simți mai puțin singur în România și în lume.

miercuri, octombrie 25, 2023

Allah a murit?

 





Salcâmul Moromeților

 
Pădurea nu mai are răbdare
aici în ținutul Moromeților
în poiana de altădată
doar golanii în treninguri 
citesc în laptopuri și telefoane
pârâul a secat cu toate fetele frumoase din el
haite de câini colindă satul în noaptea de Anul nou
și înroșesc șoselele sub coloana mașinilor
din care urlă maneaua

Biciul împletit în 6 sau în 8 nu mai trosnește
mâna mică atingând cu o sorcovă 
părul alb al bunicilor pentru câțiva lei

Toate dispar sub salcâmul tot mai tânăr
născând alți salcâmi mai mici
ca lovit de o secure
care scoate din el peste noapte
alte ramuri și alte frunze
ocupând tot satul

În care doar pădurea e viitorul
în care doar pădurea scrie istorie

duminică, octombrie 22, 2023

Pacient COVID

Ce pacient COVID am fost de 30 de ani
cel mai infectat dintre toți 
fără măști și fără tuse
luând virusul la fiecare colț de stradă
sau în fața televizorului

Și am atins și șobolanul cu aripi
și am fost și în laboratoare
și am ieșit fără declarații
și m-am izolat fără interdicții

Căutând vaccinul de altădată
sau inventându-l
scriind 3 cărți
și cerșind cu fiecare pagină
măcar o gură de aer

miercuri, octombrie 18, 2023

Vremurile sunt la răscruce- traducere din Bob Dylan



Strângeți rândurile, oameni
Oriunde vă veți afla
Altfel valul schimbării
În curând vă va mătura
Și începeți să înotați
Ca o piatră să nu vă scufundați
Timpului vostru nu-i puneți o cruce
Fiindcă vremurile sunt acum la răscruce

Scriitori, critici, condeie
Profeții născute dintr-o idee
Nimic din ochi să nu scăpați
E ultima șansă să n-o ratați
Când roțile sunt încă-n mișcare 
Nu pariați pe nicio culoare
Cei pe care ceilalți nu-i știu
Vor fi eroii de mai târziu
Viitorul nu se știe ce va aduce
Fiindcă vremurile sunt acum la răscruce

Senatori, congresmeni ascultați
Apelul și progresul nu îl blocați
Protestul de-afară din stradă
V-ar putea face zidurile să cadă

Mame și tați din orice ținut
Nu criticați ceea ce n-ați priceput
Fiii și fiicele voastre nu se mai supun
Ordinelor voastre acum
Stilul vostru de viață e demodat, se duce
Fiindcă vremurile sunt acum la răscruce

Linia a fost trasă
Blestemul a fost aruncat
Cel care merge la pas
Va fi mai târziu avântat
Întâiul sosit
Va fi ultimul venit
O lume veche se prăbușește, se duce
Fiindcă vremurile sunt acum la răscruce


Dealerii muncesc din greu în toată țara în condiții inumane. Greva lor ar putea arunca România în sevraj.

 


miercuri, octombrie 11, 2023

Bring back the 90s-în 2016 și 2024

 


În 2016 înainte de alegerile prezidențiale din America postam  pe You Tube sub un videoclip al candidatului republican mesajul ”Bring back the 90s, mister Trump!”. Era vorba acolo despre un deceniu care îmi rămăsese în minte ca o perioadă plină de muzică bună și seriale de calitate după care lumea s-a schimbat într-un fel incredibil invadată de mahala mai scârbos decât au intrat rușii în Ucraina. Cu o mie de like-uri atunci un număr destul de mare, mesajul părea să fie urmat de câțiva adolescenți înflăcărați și ușor naivi unul dintre ei spunând sub un videoclip rock din anii dinaintea căderii zidului Berlinului ”Bring back the 80s”.  Retras de pe net în 2020 poate prea obosit și chiar prea disperat când totul părea să meargă în jos n-am mai citit câțiva ani niciun mesaj de pe You Tube. În 2023 găsesc cuvintele în destule locuri și s-ar părea că mesajul a devenit un fel de slogan al schimbării, al ”aducerii înapoi” al întoarcerii la vremurile bune de altădată. Cu o căutare Google văd că el apare chiar pe tricouri fabricate în America. Mesajul aruncat atunci la plesneală și din nevoia de a vâna like-uri  a prins destul de mult la populația lumii și e tastat câteodată de americani în limba română. Chiar dacă e prea mult spus cuvintele i-au purtat noroc atunci fostului și poate viitorului președinte al Americii așa că le mai postez încă o dată mai devreme cu un an : ”Bring back the 90s, mister Trump!”

luni, octombrie 09, 2023

Sat


Între două  dreptunghiuri albe
peste care e trecut același nume
e pământul

Mai peste tot aspru, pietros
scoțând din el doar lemne și buruieni
orice ai îngropa acolo
și oricât de adânc

E parcă invers decât la Blaga
pământul are un suflet
ce a împrumutat forma oamenilor

Pământ al sudului
modelat, molipsit
pământ al satului
când și ”veșnicia” lui are un capăt
un stâlp de fier 
ținând în vârf un dreptunghi alb
greu de văzut de jos
un dreptunghi cu multe linii negre
pe care n-ai putea să le numeri niciodată

miercuri, septembrie 27, 2023

6 noiembrie 2024- ziua în care s-ar putea termina războiul din Ucraina

 

 În 24 de ore pot să opresc războiul din Ucraina.

Berlin

 
Și copacii aveau clasă în Berlin
și copacii erau aroganți
și în fața lor simțeai nevoia 
să faci o plecăciune
să iei o armă și să ridici un zid
dacă ar veni cineva să-i taie

Să îi asculți foșnind
mereu altfel
mereu mai frumos
mereu mai străin

luni, septembrie 25, 2023

sâmbătă, septembrie 23, 2023

Ușa

 

Nichita și ușa lui fără clanță
cumpărată parcă așa veche și ruptă
comandată dintr-un loc secret știut doar de el
și marea de oameni care a intrat la el
și hoții cărora el le-ar fi întins un pahar 
sau mai multe până dimineața

Ușa lui de colecție, de unică folosință
expusă și dispărând brusc
ca într-un film cu Peter O Toole și Audrey Hepburn

Și ușa mea la care am mai pus o clanță
și încă una
ușa mea dusă în spate
moștenită, lucrată din generație în generație
ușa pe care aș vrea s-o schimb uneori
și toți polițiștii Bucureștiului
chemați când cineva visa s-o atingă

Prea mult la el
prea puțin la mine
”măsura” mereu depășită
în sus sau în jos:
un om lipit de o ușă
în fiecare zi alta
o ușă adusă acasă dintr-un magazin
cu milioane de clienți


sâmbătă, septembrie 16, 2023

Cioran și ”proprietățile”

 


De câte ori ajung în casa unui om bogat aș vrea să am un ocean de salivă ca să-l arunc în ochii lui.

vineri, august 04, 2023

Emil Cioran: Soldații


 Funcția principală a soldatului e să atace nu să  apere.

vineri, iulie 21, 2023

Generația pierdută

 


Am fost de 2 ori într-un cenaclu

și m-am simțit pierdut

printre bătrâni cumsecade și rime de secol 19

sau tineri iuți plini de comentarii inteligente

și versuri ”stranii și necomerciale”


În jurul nostru era războiul

cu mult înainte de Ucraina

erau străzile și ”poezia”

șpaga și politica

o lume punând arma la tâmplă poeziei


M-am gândit atunci la Stelaru

la generația pierdută

la poeții războiului

uitați undeva într-o notă de subsol a criticii literare


Mai târziu mi-a venit în minte Nichita

și generația lui de aur

Nichita veșnic tânăr și fericit ca Alecsandri

Nichita încărcat de premii

și comentat cât toată Istoria literaturii române


Astăzi știu că nu contează din ce generație faci parte

fiindcă dacă scrii aici nu câștigi nimic

fiindcă dacă scrii aici începi un război 

care te distruge


Din 10 în 10 ani 

un război în care nimeni nu câștigă nimic

marți, iulie 04, 2023

America 4 iulie 2023: ”rezistă, renaște și prosperă”

 


”Cine e cel care a trecut înaintea mea? Fiindcă eu vreau să merg și mai departe!” Walt Whitman

sâmbătă, iulie 01, 2023

Lângă un foc mic-traducere din Christoph Meckel


Și după ce am terminat de distrus Pământul 
am împrăștiat otrava pentru cer.
El a coborât 
și a înghițit-o și soarele, sufocat 
de greață, a vomitat în ochii noștri.
Vântul a murit bătând tot mai stins; măreață
a fost acea zi când cerul a coborât
și cuțitele noastre s-au jucat cu el
(numai că ziua următoare nu a mai venit
iar acum stăm cu toții lângă un foc mic, în întuneric)

duminică, iunie 25, 2023

Nicolae Labiș: ”patrioții”


 Nu sunt ei fiii țării, ci-s sterpe stârpituri
Și ochiul nostru ager îi vede și îi arde
Și rând pe rând zvârli-vom în groapa cu lături
Pe trântorii ascunși după stindarde

miercuri, iunie 14, 2023

13-15 iunie 1990: când România e dușmanul poporului


 


”În mine tată tu mergi mai departe
Precum bunicu-n tine se ducea
Noi am scăpat ce e mai bun de moarte
Duc înainte moștenirea ta”
(Mihai Beniuc)

vineri, martie 03, 2023

Mi-e teamă de omul cuvintelor puține- traducere din Emily Dickinson




Omul cuvintelor puține 
În lume el mă înspăimântă
Cu oratori și guralivi
Câștig oricând o luptă


Vorbele lui : monezi de aur
Peste palavre de comerț
Mi-e teamă că doar el e Omul
Omul unui destin măreț

marți, februarie 01, 2022

Omagiu patriei române-traducere din Francois Nizzet (1829-1889)



În birjă sau căruță nu trec prin România 
La pas vreau să cunosc această ţară dragă 
Bordeiele s-admir, cătune şi oraşe 
Şi-un scurt popas să fac pentru o bragă 

În munți să le vorbesc ciobanilor regali 
Pădurea să m-adoarmă-n parfumuri de ferigă 
Să tot alerg pe câmpuri şi în amurg târziu 
Să gust un fruct, să rup din mămăligă

sâmbătă, ianuarie 29, 2022

Nichita Stănescu-Cântec anti-războinic



Se duc soldaţi într-un război pierdut 
Război care încă n-a început
Morţii cei tineri sunt încă vii
Cum toamna strugurii-n vii

Mamele n-au lacrimă-n zare
Popii slujesc de sărbătoare
E încă-n viaţă tot ce moare
Ah, moartea viitoare!

Soldat de glonţ să fii îndrăgostit
Atunci când de din el vei fi pierit
Amor suav revino, du-te!
Pentru războaiele pierdute!



marți, decembrie 21, 2021

22 decembrie 1989: ”Băieți, să trageți în ei!



În 22 decembrie 1989, dimineața, am ratat din fericire ocazia să folosesc Kalașnikovul  și în afara poligonului de tir adică pe o țintă vie. Soldat într-o unitate militară din Ardeal, aveam în pistolul mitralieră muniție de război și trebuia să plec cu plutonul ca să oprim o manifestație care începea în orașul din apropiere. Venise atunci un ofițer sau un subofițer care cu o voce foarte hotărâtă spusese: ”băieți, să trageți în ei”! Tocmai când trebuia să ieșim din cazarmă din spate a venit știrea că Nicolae Ceaușescu fugise cu elicopterul și ne-am întors. Peste câteva ore poate același ofițer luase portretul cu Ceaușescu de pe un perete și-l aruncase la intrare pe post de șters bocancii. Așa întorcea încă o dată vitejește, Armata României armele și lua ”la loc comanda” de la noii stăpâni. ”Fie la parade, fie la război / toți într-o grămadă /veseli mergem noi”!!!

sâmbătă, decembrie 04, 2021

Scriitorul rus anticomunist Alexandr Soljenițîn și cuvântul atât de drag comuniștilor: ”poporul”


Ei iubesc poporul, marele lor popor și-l slujesc și sunt gata să-și dea viața pentru popor. Însă odată cu trecerea anilor le devine tot mai nesuferită populația.

vineri, noiembrie 19, 2021

Trump a avut dreptate: Germania comunistă o să plătească!






Cunosc bine aroganța unei părți a poporului german, aroganță de care m-am lovit și eu de atâtea ori. La început am crezut că e vorba despre ura pentru străin până când mi-am dat seama că e o ură de stânga, o ură de comunist de Occident. Cine ar fi crezut că așa zisa țară a ”naziștilor” s-a transformat într-una a comuniștilor? Țara în care Eminescu și Cioran plecau la studii nu mai seamănă sau seamănă prea mult cu Germania de astăzi: o ”groapă” curată de provincie occidentală, cu tramvaiul care vine la 9 și un minut dacă așa scrie în orarul afișat în stație, cu oameni superbi blonzi și sportivi și cu alții grași și nu atât urâți cât antipatici, cu statui ridicate în ”memoria tinerilor comuniști din anii 30” și mai ales cu un stil de arhitectură care îți arată că neamțul nu are vocație de constructor de orașe moderne. Poate că polonezul Nietzsche avea dreptate când spunea că nemții sunt un popor de mitocani. La fel de scârbiți ca el unii nemți pleacă în America cu o dezamăgire ca a românului care își caută o țară mai bună. Chiar dacă îmi pare rău pentru restul poporului german nu pot să nu mă bucur când văd că astăzi el stă cu Covidul la tâmplă. Să vedem cât de tare o să-i explodeze capul Germaniei comuniste.

sâmbătă, septembrie 25, 2021

Șase corzi-traducere din Andrew Melville








Tăcerea răsună
Frica-i răspunde
Întunericul mă acoperă
Adu-mi tristețea
Fă-mă puternic
Tăcerea răsună

sâmbătă, august 21, 2021

Secetă - Nicolae Labiș


Soarele a băut râul 
Valuri străvezii de căldură aduc 
Aminte de valurile unui mort:
Au rămas bolovanii, 
Au rămas rădăcinile 
Au rămas scheletele albe ale acelor înecați.
Plouă.
Cerul s-a înduioșat.
Mâine albia din nou va fi plină:
Vor rămâne la fund bolovanii.
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecați.
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou,
Vor fi aceiași bolovani,
Vor fi aceleași rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

miercuri, august 18, 2021

O vară ca în ”Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș





Seceta a ucis orice boare de vânt
Soarele s-a topit și a curs pe pământ
A rămas cerul fierbinte și gol
Ciuturile scot din fântână nămol
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri

sâmbătă, august 14, 2021

Caii mari ai lui Nicolae Labiș


Trăind și scriind pe caii mari ai comunismului din anii 50, Labiș a murit sub niște cai și mai mari adică strivit de un tramvai. O viață nemaipomenită una trăită pe repede înainte ca în goana calului pe un drum scurt pe care alții nu-l fac într-o viață. E poate singurul scriitor cunoscut din România care a murit în luptă. Nici nu avea cum să moară altfel când prima lui poezie publicată se numea ”Fii dârz și luptă, Nicolae” și ultima carte ”Lupta cu inerția”. Asiatic bătăios, autor al celui mai frumos cântec de luptă din poezia românească, ”Noi, nu!”, mai mult herghelegiu mongol decât cioban mioritic, mai degrabă vorbind cu un cal la fel ca maghiarul Ady Endre, decât cu o oaie Labiș descălecase în București la începutul anilor 50. Copil furat de comunism (cum superb spunea cineva) și mai târziu adolescent tot mai apropiat datorită funcției de secretar UTM de analfabeții comunismului, Labiș le întoarce repede spatele. Tot ce a făcut și a scris el e altfel decât la oricare alt scriitor român: natura parcă din altă lume sau altă țară, dragostea pusă în poezie cu o căldură străină, lupta luată mereu în serios cu mâna parcă gata să scoată oricând cuțitul și bineînțeles caii pregătiți să plece foarte departe poate chiar la un război (atâtea drumuri am strâns ca într-un ghem/ tam-tam de copite în mine aspru sună). Caii mari și drumuri mari nu înseamnă neapărat și poezie mare. Poetului bătăios și fără umor i-a reușit mai rar poezia genială. Neserioșii, scriitorii mai relaxați ca Nichita Stănescu mai atenți și la alte drumuri în afară de cel al războiului, al gloriei și mai ales al politicii au lăsat în urmă, mergând la pas, tinerii rebeli și plini de elan. Lae, cum îi spuneau prietenii cu zeflemeaua lor caldă și mioritică, rămâne pentru mine un om mare și nobil aici într-o țară în care orice oaie visează că e un armăsar de rasă.