Jocul - traducere din Charles Baudelaire

Stau pe fotolii vechi femeile trecute

Paiaţele vopsite cu ochiul criminal

Obscen chemând clienţii cu gesturile mute

În clinchet de cercei cu pietre şi metal

La mese verzi aruncă jetoane jucătorii

Cu feţe fără buze şi guri care n-au dinţi

Şi degete în febră se-agită căutând

Într-o poşetă goală sau printre sâni fierbinţi

Pe un tavan murdar un rând de candelabre

Lumina îşi aruncă şi jos sunt lămpi cu gaz

Şi totul se revarsă peste poeţi celebri

Veniţi ca să vâneze o clipă de extaz

Aşa-i tabloul sumbru dintr-un coşmar nocturn

Sub ochii minţii mele încet desfăşurat

Când undeva-ntr-un colţ retras şi taciturn

Invidiindu-i rece chiar eu m-am strecurat

Dorind să simt şi eu fiorul lor pervers

Funebra veselie a târfelor bătrâne

Negociind pe faţă şi fără vreun regret

Onoarea, frumuseţea şi tot ce le rămâne

Şi inima mea între invidie şi milă

Nu ştie ce s-aleagă văzându-le căderea

Spre care ei aleargă zilnic neobosiţi

Ca să-i prefere morţii doar iadul şi durerea

Stephen Hawking (1942-2018) - mintea şi corpul

Nu ştiu prea multe despre Stephen Hawking şi mai ales nu ştiu dacă nu cumva lupta lui cu o boală cumplită nu l-a făcut mai special, mai "vizibil" în comparaţie cu alti mari savanţi ai lumii de azi şi de ieri. S-ar putea ca el să fi fost mai interesat să înţeleagă lumea şi nu să creeze una nouă la fel cum un critic literar încearcă să-ţi explice o poezie genială care odată publicată ţi-ar putea schimba viaţa. Oricum ar fi Stephen Hawking rămâne după mulţi ani prima vedetă a minţii, a inteligenţei care răzbate în lumea corpului de astăzi. Printre atâtea ştiri politice şi sportive, în "prime time" sau pe internet, într-o lume prea mondenă şi prea dezbrăcată, câteodată şi la minte, a apărut şi va străluci mereu o stea imensă cu un nume nou printre atâtea steluţe căzute în noroiul de care n-o să-şi mai aducă aminte nimeni. O victorie a minţii împotriva corpului, un nou Einstein care în loc să se plimbe liber pe o bicicletă, aşa cum îi plăcea savantului născut în Germania, a rămas ţintuit într-un cărucior cu rotile la fel ca o stea care nu-şi schimbă niciodată poziţia pe cer.

Noaptea- traducere din Charles Baudelaire

Iată cum vine noaptea la braţ cu infractorii

Cu paşi de lup, complice în orele Terorii

Şi-acoperiş e cerul ca peste un bordel

Când omul îşi trezeşte cumplita fiară-n el

O, noapte! scumpă noapte, atât de aşteptată

De braţe obosite ce n-au stat ziua toată

E noaptea care lasă câte o mângâiere

Peste acele minţi strivite de durere.

Savantului i-aduce odihna între tâmple

Pe muncitorii frânţi cu pacea ei îi umple.

Dar între timp în aer Răul şi-a pus la cale

Cu nebunia lui afaceri criminale

Şi a lovit în zbor pervazuri şi perdele

Şi a trecut prin vânt şi prin lumini de stele.

A explodat Desfrâul pe fiecare stradă

Precum un furnicar s-a desfăcut grămadă

Şi cum duşmanul tău te bate pe un umăr

El te invită-acum pe drumuri fără număr

Şi în oraş se-agită zbătându-se-n noroi

Cum ne devoră viermii tot ce avem în noi.

Bucătării la cină tot sună prin ferestre

Când teatrele recită şi se aud orchestre

La mese-n cazinouri de-acum până în zori

Stau târfele şi peştii şi lângă ei trişori

Şi hoţii fără milă cu sufletul de câine

Încep la ora asta şi ei să-şi intre-n pâine

Forţând ferestre, uşi, spărgând câte un scrin

Pentru câteva zile să simtă viaţa-n plin.

Tu să te-aduni în iadul dezlănţuit în seară

Şi surd rămâi, chemat de el mereu afară.

E ora când durerea în muribunzi învinge

Şi Noaptea ce-i sufocă destinele le stinge

Şi undeva-ntr-o groapă pe toate le adună

Suspină tot spitalul, ei nu vor fi-mpreună

Nu se vor bucura nicicând de-o masă caldă

Când focul dintr-un colţ în blânzi lumini te scaldă.

Şi cei mai mulţi căldura căminului n-o ştiu

Şi până azi niciunul dintre ei n-a fost viu!

Vinul criminalului - traducere din Charles Baudelaire

Sunt liber , mi-am ucis nevasta!

Acum aş bea praf să mă fac

La ea mă întorsesem lefter

Ţipa şi n-aveam cum s-o-mpac

Sunt fericit de parcă-s rege

Ceru-i senin, aer curat

Aşa era şi-n ziua-n care

Ea mă ceruse de bărbat

Mă chinuie cumplită setea

Şi am nevoie ca s-o sting

De-atâta vin cât ar încape

În groapa-n care o împing

Chiar în fântână am împins-o

Şi peste ea am aruncat

Grămezi de pietre s-o strivească

Dar ochii ei nu i-am uitat

De dragul unor jurăminte

Ce ne-au legat când eram miri

Să ne-amintim de vremea-n care

Ne îmbătam doar cu iubiri

Eu i-am cerut un rendez-vous

Târziu pe-o stradă-ntunecată

Ea, fără minte, a venit

Noi toţi am fost nebuni odată

O! încă mai era frumoasă

Deşi cu tenul ofilit

Fiindcă o mai iubeam prea mult

I-am zis: e vremea de murit!

Să mă-nţeleagă n-ar putea

Beţivi cu creier de omidă

De ce făceam din vin un giulgiu

În fantezia mea morbidă

Aceşti alcoolici imbecili

Brute ca nişte drugi de fier

Nu au gustat nicicând iubirea

Care te duce pân-la cer

Cu ale ei vrăjitorii

Cortegii zilnic de-aşteptări

Otrăvuri în pahare, lacrimi

Zgomot de lanţuri şi chemări

Din nou sunt liber, singur, iată

La noapte iar voi fi beat mort

Şi am să cad din nou pe-o stradă

Fără de teamă sau efort

Şi am s-adorm ca maidanezii

Când o trăsură cu roţi grele

Pline de pietre şi noroi

Îmi va zdrobi oasele mele

Un cap de criminal să-mi rupă

Sau să mă frângă în alt loc

La Dumnezeu sau la Satana

Am să ajung ca să-mi bat joc