Pentru o inimă de aur-Johann Wolfgang von Goethe

Îți amintești bucuria ca un colier

pe care încă îl mai port la gât?

Îl foloseai ca să legi sufletele noastre?

Măreai cu el scurtele clipe de dragoste?

Fug din fața ta! Încă mai trebuie să-ți port lanțul de aur

prin țări străine

prin văi și păduri 

Inima ta nu va cădea curând din inima mea

Ca o pasăre care a rupt firul eliberându-se

și s-a întors în pădure

când încă mai poartă semnul rușinos al prizonierului:

o mică parte din el

și nu va mai fi niciodată pasărea liberă de altădată

fiindcă a aparținut într-o zi cuiva

Depresie- traducere din Charles Baudelaire

Sunt ca un rege-n țara cu ploi fără sfârșit

Bogat și leneș, tânăr devreme-mbătrânit

Și care prea scârbit de sclavii lui pitici

Suportă în palat numai câini și pisici

Nimic nu-l mai distrează, nici șoimul de pe umăr

Nici urletul prostimii murind fără de număr

Bufonul face tumbe și e tot tare-n glume

Când pe acel bolnav totul îl indispune

Patul cu flori de crin devine un mormânt

Și curtezane-n juru-i nu-i smulg niciun cuvânt

Și nu mai știu ce rochii să-mbrace pentru el

Ce decolteu să-și pună să-l miște-n vreun fel

Savantul ce lucrează monezile-n metale

Nu poate scoate răul din oasele regale

Nici băile de sânge romane nu-l dezgheață

Pe tânărul schelet nu-l readuc la viață

El e ca un cadavru prin care curg amare

Acum în loc de sânge verzi râuri de uitare

Seară tristă-George Bacovia

Barbar, cînta femeia-aceea,
Tîrziu, în cafeneaua goală,
Barbar cînta, dar plin de jale, -
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cînta femeia-aceea.

Barbar, cînta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă -
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gîndeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri
Barbar, cînta femeia-aceea.

Barbar, cînta femeia-aceea...
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă
Şi-am plîns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi în sala goală, -
Barbar, cînta femeia-aceea.