-NARCOSINGURĂTATE- VITRINE ȘI PIETRE

NARCOSINGURĂTATE-VITRINE ŞI PIETRE-2015-POEZIE 2011, 2012, 2015- EDITURA BRUMAR













Despre mine

29 decembrie 1970 Videle. Liceul de matematică-fizică Alexandru Ioan Cuza din Alexandria şi o facultate de litere în Bucureşti.Am mai trecut prin Institutul Politehnic Bucureşti şi (doar un an), Facultatea de Educaţie fizică şi sport Universitatea Ecologică.

joi, noiembrie 01, 2018

Being there (1979) un film cu Peter Sellers



La începutul anilor 70 când televiziunea înlocuia încet-încet lectura, când clasa politică americană era în cădere liberă şi când în plin război rece limba rusă devenea aproape obligatorie, un idiot american creat după modelul personajelor din Dostoievski  e chemat să salveze America, mergând ca Isus pe apă într-o scenă superbă din finalul filmului. Filmul erotic, sportul, violenţa afro-americanilor, toate apar aici într-o fotografie completă a societăţii americane de atunci. Un rol imens pentru Peter Sellers cunoscut mai mult pentru comedii uşoare ca „The party” sau „Pantera roz”. Aici în penultimul lui film (regizor Hal Ashby) şi în ultimul a cărui premieră a apucat să o vadă el încearcă şi reuşeşte să demonstreze că e mai mult decăt un actor care ar putea să-şi facă spectatorii să moară de râs. Filmul are câteva scene „de colecţie” în care faţa lui are o expresivitate rară. Un film-protest, o satiră genială cu bătaie lungă în timp şi care merită redescoperită astăzi. Poate că filmul nu e destul de intelectual sau „straniu” pentru unii cinefili ai filmului european şi totuşi rămâne o capodoperă a genului de film american „de artă” şi în acelaşi timp comercial. Mai trebuie spus că polonezul Jerzy Kosinski, autorul scenariului „Being there” (1970) a fost acuzat că a plagiat romanul unui alt scriitor polonez.

luni, octombrie 22, 2018

Avea dreptate Nietzsche?


"Oamenii răi nu au cântece. Atunci de ce cântă ruşii?"

marți, octombrie 02, 2018

Cântec pentru Celia- traducere din Ben Jonson (1572-1637)





Tu lasă-ţi ochii să mă soarbă
Pe-ai mei îi las să se îmbete
Dacă sărutul tău e-n cupă
Numai de el îmi va fi sete
Când sufletul e însetat
N-am să mai sorb licori divine
Aş refuza cupa lui Iov
Ca să te beau numai pe tine

Ţi-am împletit din flori coroană
Ştiu că e darul prea mărunt
Însă ţi-am spus: pe fruntea ta
Nu se va ofili nicicând
Tu doar i-ai respirat parfumul
Şi n-ai primit acest cadou
Acum coroana înfloreşte
În fiecare zi din nou

duminică, septembrie 30, 2018

Cea mai mare insulă a poeziei: Marea Britanie



Pentru Emil Cioran cea mai frumoasă poezie a lumii era poezia engleză. Cultura engleză a rămas mereu departe de România şi România a stat poate şi mai departe de cultura engleză. Înainte de comunism tinerii români nu erau trimişi niciodată să studieze în Anglia şi în comunism distanţa faţă de englezi a fost şi mai mare. Comuniştii au lăsat să ajungă în România numai cultura franceză şi fiindcă stânga politică era destul de puternică în Franţa. Am fost "îndopaţi" încă din copilărie cu proza şi mai târziu cu poezia franceză şi asta n-a fost un lucru rău. Şi totuşi ne-a rămas străină o mare literatură: literatura engleză. Ne-a împiedicat să o cunoaştem într-un fel ciudat chiar un englez, Shakespeare care seamănă cu un zid după care nu mai poţi să vezi restul marilor scriitori englezi. Recunoscut drept cel mai mare poet al lumii şi de Eminescu: "S-aduc cu tine îmi e toată fala" , Shakespeare a făcut parte nu doar dintr-o mare cultură ci şi dintr-o mare generaţie mai puţin sau deloc cunoscută. Dacă poezia vine din nebunie şi câteodată din alcool s-ar părea că englezii le au din plin pe amândouă.

vineri, septembrie 28, 2018

Celei care refuză-traducere din Andrew Melville (1545-1622)




Cu Lumea şi cu Timpul căzute la picioare
Refuzul tău, iubito, nu m-ar durea prea tare
Am aştepta şi am alege în linişte un fel
Prin noaptea de iubire să trecem ca-n tunel
Pe malul Gangelui tu culegând rubine
Eu pe sub podul Humber plângând doar după tine
Vreo zece ani trăind printre civilizaţii
Te-aş adora imens până la inundaţii
Iar tu m-ai refuza doar dacă ai să vrei
Mult timp până s-ar converti evrei
Iubirea mea ar creşte ca o plantă
Mare cât un imperiu în timpul ca o fantă
Fiinţa ta un secol în versuri lăudată
Ar fi cu-a ta privire sub frunte strecurată
Şi două secole iubindu-ţi uşor câte un sân
S-ar scurge-ncet dacă n-aş deveni bătrân
Şi fiecare parte a corpului prea dragă
Mi-ar fi-ntr-o epocă a timpului întreagă

Însă aud chiar şi acum cum sună
Carul cu aripi al Timpului în urmă
Şi îşi întind în faţa mea mereu
Eternele deşerturi nisipul lor prea greu
Va dispărea curând şi frumuseţea ta
Sub marmuri de mormânt cântecul meu va sta
Doar viermii vor gusta din carnea neatinsă
Onoarea sub ţărînă la fel dorinţa stinsă
Fiindcă de ochii lumii mormântul e scăparea
Numai că nu există acolo-mbrăţişarea

Şi-atunci acum cât eşti în floarea tinereţii
Scurt timp acoperită de roua dimineţii
Şi când sufletul tău în fiecare loc
Prin porii tăi şi-aprinde oricând câte un foc
Să facem puţin sport lăsând grăbiţi să cadă
Tot ce avem pe noi ca păsările-n pradă
Măcar o dată-n doi şi timpul devorând
Puterea să-i învingem acum cât mai curând
Căldura noastră, forţa cumplit se vor atinge
Şi se vor împleti aşa cum e o minge
Va exploda plăcerea de fiecare parte
Şi gratiile vieţii le va zvârli departe
Dacă noi doi un soare nu suntem împreună
Fii liniştită, totuşi îl facem să apună

duminică, septembrie 16, 2018

Poezia e un colţ de fereastră-traducere din Goethe


Poezia e un colţ de fereastră pictată
Al bisericii văzute din piaţă
După ea: cenuşiu şi-ntuneric
Asta cred inculţii o viaţă

Dar dacă ai intra măcar o dată!
În faţa altarului sfânt să te-nchini
Pereţii cu poveşti, icoane
S-ar umple de lumini

Pentru ochii tăi un loc potrivit
Care te-a apărat, te-a clădit 

vineri, august 17, 2018

Gânduri de noapte-traducere din Goethe


Stelelor frumoase şi nefericite
Drumuri de corăbii luminând mereu
Cât de rău îmi pare că nu vă atinge
Mâna unui om sau a unui zeu

Dragostea rămâne pentru voi străină
Alergaţi pe cer fără încetare
Stelelor frumoase şi nefericite
Singure deasupra, şiruri călătoare




Când la ţărm m-aşteaptă braţe calde, moi
Şi uit miezul nopţii şi vă uit pe voi

luni, august 13, 2018

Lângă craniul lui Schiller-traducere din Goethe




În osuarul sumbru am văzut
Cel mai de seamă craniu dintre toate
Odihna, cenuşiul unui timp
Peste aceste oase presărate

Umeri căzuţi, tot ce-aţi purtat odată
Toate deja au fost uitate
Mâna, piciorul stând desprinse
Şi toate-aceste membre delicate

Zadarnic se întinde învelişul
Acum mucegăit, uscat
În care nobila materie
Necunoscută s-a păstrat

Dar dintr-odată locul rece
Nu mă mai strânge, nu mă-ngheaţă
De parcă moartea răspândeşte
Un aer cald, un semn de viaţă

Imensa formă mă încântă
Cu spiritul de zei atins
Ea îmi aduce-aminte marea
Când peste ţărmuri s-a întins

Vas de mister! Oracol plin de daruri
E mâna mea nedemnă să te ţină
Aş vrea să-ţi fur comorile umil
Icoane să îmi fie afară la lumină

Ce poate omul să câştige-n viaţă
Când doar aşa descoperă că-i zeu?
Adăugând putere minţii sale
Şi lângă spirit rămânând mereu

vineri, iunie 01, 2018

Celui care e original-traducere din J.W.von Goethe (1749-1832)

Îmi spune unul genial:
"Nu vin din nicio şcoală
De toţi maeştrii din trecut
Mă lepăd ca de-o boală"
El totuşi ţine de o şcoală:
"Prostia cea originală"

miercuri, mai 30, 2018

Pescarul-traducere din J. W.von Goethe



Uşor se mişcă apa
Spre un pescar la mal
În linişte priveşte
Un fir întins în val


El vede dintr-odată
Cum ape se despart
Şi-o fată îi apare
Din valuri ce s-au spart

Ea îi cânta aşa:
"De ce ne păcăleşti
Şi ne ridici spre moarte
Cu trucuri omeneşti?

Dacă ai şti a noastră
Odihnă din adâncuri
Ai coborî acum
Fără să stai pe gânduri

Chiar Soarele coboară
Chiar Luna cade-n mare
Şi îşi ridică faţa
Şi strălucesc mai tare

Nu vezi tu cerul umed
Nu-i simţi chemarea nouă
Faţa nu îţi scufunzi
Într-un ocean de rouă?"

Uşor de-un val pescarul
Piciorul şi-a lovit
Şi inima îi bate
Ca la un semn iubit

Ea îi cânta mereu
De Lună şi de Soare
L-a tras pe jumătate
El tot mai mult dispare

joi, mai 24, 2018

Lui Cupidon-traducere din J.W. von Goethe

Cum îmi spuneai copil viclean şi fără casă:
"Vreau numai două ore la tine să rămân"
Dar n-ai plecat atâtea nopţi şi zile
Şi-acum m-arunci în stradă de parc-ai fi stăpân!

M-ai alungat de unde trăiam în largul meu
Acum dorm pe pământ în nopţile de chin
Flăcări începi s-aprinzi pe vatra mea mereu
Şi lemnele de iarnă şi braţul meu puţin

Mi-ai rătăcit prin colţuri şi lucrurile-n casă
Le caut ca un orb şi-am devenit nebun
Trăiesc într-un vacarm dar tot mă tem copile
Că mâine ai să-mi spui "nu vreau să mai rămân"

marți, mai 22, 2018

Cântec de seară-traducere din J.W. von Goethe



Peste culmi de munţi
valuri de tăcere
vârfuri de copaci
fără adiere
cântecul de păsări
în păduri se stinge
neliniştea ta
şi tu vei învinge

duminică, aprilie 22, 2018

La capătul liniei (1982)-un film cu Mircea Albulescu


Tot ce a fost mare în istoria poporului român a fost străin. Polonezul Mircea Albulescu nu avea cum să aibă prea mulţi fani aici în Balcani unde doar marii comici, poate şi ei străni cu sânge grecesc sunt opriţi pe stradă ca să dea autografe. Privirea lui înecată în tristeţea şi ferocitatea Nordului merita să apară pe ecranele cinematografului chiar dacă el nu avea nicio replică în film. Unul dintre cele mai bune roluri ale lui a fost în "La capătul liniei" film făcut după un scenariu care fură aproape scenă cu scenă, mutând-o într-un decor de provincie românească, povestea din "The scarecrow" cu Al Pacino şi Gene Hackman, ultimul un Albulescu mai senin şi la fel de puternic. E ciudat să-l vezi pe Mircea Albulescu jucând un muncitor bătrân, un nea Crişan fost deţinut proaspăt eliberat când el era născut pentru roluri de aristocraţi scriitori care să apară la masa lor de scris, ţinând între degete o pipă şi având în spate biblioteca plină de cărţi. Chiar şi aşa prezenţa lui are o forţă imensă în fiecare scenă într-un film superb realizat în care cenuşiul lumii fabricilor comuniste e arătat poate mai bine decât în oricare alt film românesc. Astăzi după ce am văzut şi revăzut atâtea comedii cu mari actori puşi să joace roluri pline de un umor ieftin şi "popular"caut filme cu Mircea Albulescu. Din păcate cred că nu întâmplător puţine au fost postate pe internet.

miercuri, martie 28, 2018

Jocul - traducere din Charles Baudelaire




Stau pe fotolii vechi femeile trecute
Paiaţele vopsite cu ochiul criminal
Obscen chemând clienţii cu gesturile mute
În clinchet de cercei cu pietre şi metal

La mese verzi aruncă jetoane jucătorii
Cu feţe fără buze şi guri care n-au dinţi
Şi degete în febră se-agită căutând
Într-o poşetă goală sau printre sâni fierbinţi

Pe un tavan murdar un rând de candelabre
Lumina îşi aruncă şi jos sunt lămpi cu gaz
Şi totul se revarsă peste poeţi celebri
Veniţi ca să vâneze o clipă de extaz

Aşa-i tabloul sumbru dintr-un coşmar nocturn
Sub ochii minţii mele încet desfăşurat
Când undeva-ntr-un colţ retras şi taciturn
Invidiindu-i rece chiar eu m-am strecurat

Dorind să simt şi eu fiorul lor pervers
Funebra veselie a târfelor bătrâne
Negociind pe faţă şi fără vreun regret
Onoarea, frumuseţea şi tot ce le rămâne

Şi inima mea între invidie şi milă
Nu ştie ce s-aleagă văzându-le căderea
Spre care ei aleargă zilnic neobosiţi
Ca să-i prefere morţii doar iadul şi durerea

vineri, martie 16, 2018

Stephen Hawking (1942-2018) - mintea şi corpul


Nu ştiu prea multe despre Stephen Hawking şi mai ales nu ştiu dacă nu cumva lupta lui cu o boală cumplită nu l-a făcut mai special, mai "vizibil" în comparaţie cu alti mari savanţi ai lumii de azi şi de ieri. S-ar putea ca el să fi fost mai interesat să înţeleagă lumea şi nu să creeze una nouă la fel cum un critic literar încearcă să-ţi explice o poezie genială care odată publicată ţi-ar putea schimba viaţa. Oricum ar fi Stephen Hawking rămâne după mulţi ani prima vedetă a minţii, a inteligenţei care răzbate în lumea corpului de astăzi. Printre atâtea ştiri politice şi sportive, în "prime time" sau pe internet, într-o lume prea mondenă şi prea dezbrăcată, câteodată şi la minte, a apărut şi va străluci mereu o stea imensă cu un nume nou printre atâtea steluţe căzute în noroiul de care n-o să-şi mai aducă aminte nimeni. O victorie a minţii împotriva corpului, un nou Einstein care în loc să se plimbe liber pe o bicicletă, aşa cum îi plăcea savantului născut în Germania, a rămas ţintuit într-un cărucior cu rotile la fel ca o stea care nu-şi schimbă niciodată poziţia pe cer.

miercuri, martie 14, 2018

Noaptea- traducere din Charles Baudelaire


Iată cum vine noaptea la braţ cu infractorii
Cu paşi de lup, complice în orele Terorii
Şi-acoperiş e cerul ca peste un bordel
Când omul îşi trezeşte cumplita fiară-n el

O, noapte! scumpă noapte, atât de aşteptată
De braţe obosite ce n-au stat ziua toată
E noaptea care lasă câte o mângâiere
Peste acele minţi strivite de durere.
Savantului i-aduce odihna între tâmple
Pe muncitorii frânţi cu pacea ei îi umple.
Dar între timp în aer Răul şi-a pus la cale
Cu nebunia lui afaceri criminale
Şi a lovit în zbor pervazuri şi perdele
Şi a trecut prin vânt şi prin lumini de stele.
A explodat Desfrâul pe fiecare stradă
Precum un furnicar s-a desfăcut grămadă
Şi cum duşmanul tău te bate pe un umăr
El te invită-acum pe drumuri fără număr
Şi în oraş se-agită zbătându-se-n noroi
Cum ne devoră viermii tot ce avem în noi.
Bucătării la cină tot sună prin ferestre
Când teatrele recită şi se aud orchestre
La mese-n cazinouri de-acum până în zori
Stau târfele şi peştii şi lângă ei trişori
Şi hoţii fără milă cu sufletul de câine
Încep la ora asta şi ei să-şi intre-n pâine
Forţând ferestre, uşi, spărgând câte un scrin
Pentru câteva zile să simtă viaţa-n plin.

Tu să te-aduni în iadul dezlănţuit în seară
Şi surd rămâi, chemat de el mereu afară.
E ora când durerea în muribunzi învinge
Şi Noaptea ce-i sufocă destinele le stinge
Şi undeva-ntr-o groapă pe toate le adună
Suspină tot spitalul, ei nu vor fi-mpreună
Nu se vor bucura nicicând de-o masă caldă
Când focul dintr-un colţ în blânzi lumini te scaldă.

Şi cei mai mulţi căldura căminului n-o ştiu
Şi până azi niciunul dintre ei n-a fost viu!

duminică, martie 04, 2018

Vinul criminalului - traducere din Charles Baudelaire


Sunt liber , mi-am ucis nevasta!
Acum aş bea praf să mă fac
La ea mă întorsesem lefter
Ţipa şi n-aveam cum s-o-mpac

Sunt fericit de parcă-s rege
Ceru-i senin, aer curat
Aşa era şi-n ziua-n care
Ea mă ceruse de bărbat


Mă chinuie cumplită setea
Şi am nevoie ca s-o sting
De-atâta vin cât ar încape
În groapa-n care o împing

Chiar în fântână am împins-o
Şi peste ea am aruncat
Grămezi de pietre s-o strivească
Dar ochii ei nu i-am uitat

De dragul unor jurăminte
Ce ne-au legat când eram miri
Să ne-amintim de vremea-n care
Ne îmbătam doar cu iubiri

Eu i-am cerut un rendez-vous
Târziu pe-o stradă-ntunecată
Ea, fără minte, a venit
Noi toţi am fost nebuni odată

O! încă mai era frumoasă
Deşi cu tenul ofilit
Fiindcă o mai iubeam prea mult
I-am zis: e vremea de murit!

Să mă-nţeleagă n-ar putea
Beţivi cu creier de omidă
De ce făceam din vin un giulgiu
În fantezia mea morbidă

Aceşti alcoolici imbecili
Brute ca nişte drugi de fier
Nu au gustat nicicând iubirea
Care te duce pân-la cer

Cu ale ei vrăjitorii
Cortegii zilnic de-aşteptări
Otrăvuri în pahare, lacrimi
Zgomot de lanţuri şi chemări

Din nou sunt liber, singur, iată
La noapte iar voi fi beat mort
Şi am să cad din nou pe-o stradă
Fără de teamă sau efort

Şi am s-adorm ca maidanezii
Când o trăsură cu roţi grele
Pline de pietre şi noroi
Îmi va zdrobi oasele mele

Un cap de criminal să-mi rupă
Sau să mă frângă în alt loc
La Dumnezeu sau la Satana
Am să ajung ca să-mi bat joc

miercuri, februarie 14, 2018

Cântărețul- traducere din Johann Wolfgang von Goethe



Ce se aude-afară?
La poartă cine cântă?
Lăsați s-ajungă-n Sală 
Vocea ce mă încântă

Când Regele vorbea
Pajul cu un  bătrân
S-a și întors să cânte
Acum pentru stăpân

S-a aplecat bătrînul
Pe toți să îi salute
Ca sub un cer de stele
Cu nume neștiute

A început un cântec
În sala cea bogată
Și cavaleri și doamne
L-au și plăcut îndată

Și Regele un lanț 
De aur îi întinde
Bătrînul care cântă
Însă de gât nu-l prinde

Dă aurul mai bine
Acestor cavaleri
Să fie scutul lor
Mai tare decât ieri

Sau cancelarul Curții
Să ia bucata de-aur
Ca să primești în schimb
Un înmiit tezaur

Ca pasărea eu cânt
Ce-și face cuib pe ram
Și cântecul din piept
E plata ce o am

Îți cer numai atât
Un lucru mic, puțin
Din cupa ta de aur
Un singur strop de vin

S-a așezat bătrânul
Ce dulce-i pare vinul
În sala cea măreață
A fost plătit străinul

Rămâneți toți cu bine
Cu mine-n gând să fiți 
Și doar lui  Dumnezeu
Mereu să-i mulțumiți

miercuri, ianuarie 31, 2018

Pentru o inimă de aur-Johann Wolfgang von Goethe



Îți amintești bucuria ca un colier
pe care încă îl mai port la gât?
Îl foloseai ca să legi sufletele noastre?
Măreai cu el scurtele clipe de dragoste?

Fug din fața ta! Încă mai trebuie să-ți port lanțul de aur
prin țări străine
prin văi și păduri 
Inima ta nu va cădea curând din inima mea

Ca o pasăre care a rupt firul eliberându-se
și s-a întors în pădure
când încă mai poartă semnul rușinos al prizonierului:
o mică parte din el
și nu va mai fi niciodată pasărea liberă de altădată
fiindcă a aparținut într-o zi cuiva

luni, ianuarie 22, 2018

Depresie- traducere din Charles Baudelaire

Sunt ca un rege-n țara cu ploi fără sfârșit
Bogat și leneș, tânăr devreme-mbătrânit
Și care prea scârbit de sclavii lui pitici
Suportă în palat numai câini și pisici
Nimic nu-l mai distrează, nici șoimul de pe umăr
Nici urletul prostimii murind fără de număr
Bufonul face tumbe și e tot tare-n glume
Când pe acel bolnav totul îl indispune
Patul cu flori de crin devine un mormânt
Și curtezane-n juru-i nu-i smulg niciun cuvânt
Și nu mai știu ce rochii să-mbrace pentru el
Ce decolteu să-și pună să-l miște-n vreun fel
Savantul ce lucrează monezile-n metale
Nu poate scoate răul din oasele regale
Nici băile de sânge romane nu-l dezgheață
Pe tânărul schelet nu-l readuc la viață
El e ca un cadavru prin care curg amare
Acum în loc de sânge verzi râuri de uitare

duminică, ianuarie 07, 2018

Seară tristă-George Bacovia



Barbar, cînta femeia-aceea,
Tîrziu, în cafeneaua goală,
Barbar cînta, dar plin de jale, -
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cînta femeia-aceea.

Barbar, cînta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă -
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gîndeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri
Barbar, cînta femeia-aceea.

Barbar, cînta femeia-aceea...
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă
Şi-am plîns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi în sala goală, -
Barbar, cînta femeia-aceea.