Ai lua la tine Universul- Charles Baudelaire (1821-1867)

Ai lua la tine Universul

Între pereți de-ar încăpea

Și ce cumplite orgii noi

Ai inventa pe canapea

Ca să-ți omori plictisul

În jocul tău ciudat

Ai vrea mereu noi inimi

De stors și de mușcat

Din luxul din vitrine

Și-aprinse felinare

Îți pui în ochi lumina

În nopți de sărbătoare

Și în oglinzi înalte

Te-admiri și te rotești

Nu vezi că-n forme-n, linii

Ce a trecut iubești?

Mărești mereu păcatul

Aduni amanții-n turmă

Și nu te înspăimântă

Nici iadul de pe urmă

Aleasă de natură

A orgiei stăpâna

De tine poate-un geniu

Să-și murdărească mâna?

Noroi și glorie nu-s una

Gustul nimicului- Charles Baudelaire (1821-1867)

Suflet tot mai stins, în atâtea lupte

Te-a împins speranța cu pinteni de foc

Dormi, bătrâne cal, obosit și singur

Piciorul ți-l frânge astăzi orice loc

Suflet trist, învins, bătrân hoț de inimi

Dragostea îmi lasă gustul de cenușă

Nu mai simt un cântec din corzi sau din flaut

Plăcerile toate le alung din ușă

Și dispar în timp ca sub o ninsoare

Să mai fac un pas, n-are niciun rost

De pe culmi privesc pământul rotund

Fără să-mi găsesc un mic adăpost

Sub zăpezi mă pierd, nimic n-are rost

Vinul omului singur- Charles Baudelaire (1821-1867)

Femeia care doar în treacăt

Privirea ei ți-a aruncat

Ca raza lunii care-n lac

Cu nepăsare s-a scăldat

Moneda-n care mai sperai

La masa unde ai jucat

Primul sărut al Adelinei

Un cântec cum nu ai visat

Nimic nu te întrece, sticlă plină

Tu care-n inimi de poeți reverși

Speranță, tinerețe, viață

Dând oamenilor cei mai șterși

Averea cerșetorilor, mândria

Și schimbi ratații numai până-n zori

În zei și în  învingători