-NARCOSINGURĂTATE- VITRINE ȘI PIETRE

NARCOSINGURĂTATE-VITRINE ŞI PIETRE-2015-POEZIE 2011, 2012, 2015- EDITURA BRUMAR












Despre mine

29 decembrie 1970 Videle. Liceul de matematică-fizică Alexandru Ioan Cuza din Alexandria şi o facultate de litere în Bucureşti.Am mai trecut prin Institutul Politehnic Bucureşti şi (doar un an), Facultatea de Educaţie fizică şi sport Universitatea Ecologică.

miercuri, iulie 12, 2017

Bruscă vorbire- Nichita Stănescu

Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Liceeni mergând din când în când la dame
și vorbind din când în când, franțuzește,
cu un bun accent european?

Mai scotea câte unul câte-o plachetă 
de versuri
pe cheltuială proprie, sau prin subscripție
și noi, elevii,
o citeam topiți de admirație, neînțelegând
neînțelesul...
Unde sunt acei adolescenți
îmbrăcați ca niște domni melancolici
pe care ochii noștri măriți îi încadrau
în rama pleoapelor ovale?

Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
în ce nară de fată mai plutește mirosul acela 
de foarte tânăr bărbat proaspăt ras?

Doamne, ce zile curate, Doamne
ce respect putea să încapă
în vocile noastre de puțoi
cu glasu-n schimbare!

Ce s-a întâmplat cu băieții aceia superbi
de la sfârșitul războiului?
Unde ești domnule supraveghetor
din clasa a opta?
Halerib, Khaa
Halerib, Khiiii...
Heoro, loro, oro
nu-nțeleg, halerib, Khaa
nu-nțeleg, aero, loro, oro...

duminică, iulie 02, 2017

”Ai carte, ai parte”- iubesc românii cartea?


M-a mirat și m-a bucurat mereu că într-un popor cu atâția analfabeți cuvintele ”ai carte , ai parte” au intrat adânc în mintea atâtor români. Părea judecat chiar și după felul în care era formulat încă un proverb venit direct din sufletul românesc, din inima înțelepciunii populare, o formă a ”deșteptăciunii” omului simplu care întreținea încrederea în cultură, în școală, în educație și lectură. Am auzit cuvintele repetate de atâtea ori la televizor și câteodată chiar și în piețe de oameni care ajunși la ”munca de jos” își justificau ratarea zâmbind amar  și spunând că nu le-a plăcut ”cartea”. Astăzi aflu  din ”O istorie sinceră a poporului român” că de fapt  cuvintele nu au nicio legătură cu dragostea de carte a românilor. Motivul care a născut proverbul nu are nicio legătură cu lectura și e mult mai ”pământesc”, la propriu: cartea era doar documentul, hârtia la mână primită de un om care își lua fericit ”partea” lui de pământ, undeva într-un sat românesc. Dacă informația nu e născută din scârba față de felul în care poporul român s-a schimbat în ultimii ani atunci s-ar putea vorbi despre ura de carte la români. Între pământ și carte românul  sărută  ca pe o ”ibovnică” pământul  la fel ca Ion din Rebreanu.

sâmbătă, iulie 01, 2017

Albert Einstein- Noaptea și frigul în vara anului 2017


La 17 ani Einstein a înțeles 2 lucruri pe care alții le înțeleg doar după 40 de ani. Într-o lecție de câteva minute predată profesorului de fizică din liceu Einstein i-a vorbit despre noapte și frig. Dacă aproape oricine poate să înțeleagă că noaptea nu vine dintr-un obiect ceresc nu oricine poate să ducă ideea până la capăt și să-și dea seama că și frigul apare doar atunci când căldura pleacă dintr-un corp încălzit. Cuvintele scrise de atâția scriitori în atâtea romane și poezii, "noaptea cade", par o dovadă de prostie după lecția elevului Albert Einstein.

vineri, iunie 23, 2017

Cuptor- George Bacovia


Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;
Pe catafalc, de căldură-n oraş, -
Încet, cadavrele se descompun.

Cei vii se mişcă şi ei descompuşi,
Cu lutul de căldură asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.

Toarnă pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,
Şi-ncet, cadavrele se descompun...



marți, mai 30, 2017

Ai lua la tine Universul- Charles Baudelaire (1821-1867)



Ai lua la tine Universul
Între pereți de-ar încăpea
Și ce cumplite orgii noi
Ai inventa pe canapea

Ca să-ți omori plictisul
În jocul tău ciudat
Ai vrea mereu noi inimi
De stors și de mușcat

Din luxul din vitrine
Și-aprinse felinare
Îți pui în ochi lumina
În nopți de sărbătoare

Și în oglinzi înalte
Te-admiri și te rotești
Nu vezi că-n forme-n, linii
Ce a trecut iubești?

Mărești mereu păcatul
Aduni amanții-n turmă
Și nu te înspăimântă
Nici iadul de pe urmă

Aleasă de natură
A orgiei stăpâna
De tine poate-un geniu
Să-și murdărească mâna?

Noroi și glorie nu-s una


joi, mai 25, 2017

Gustul nimicului- Charles Baudelaire (1821-1867)



Suflet tot mai stins, în atâtea lupte
Te-a împins speranța cu pinteni de foc
Dormi, bătrâne cal, obosit și singur
Piciorul ți-l frânge astăzi orice loc

Suflet trist, învins, bătrân hoț de inimi
Dragostea îmi lasă gustul de cenușă
Nu mai simt un cântec din corzi sau din flaut
Plăcerile toate le alung din ușă

Și dispar în timp ca sub o ninsoare
Să mai fac un pas, n-are niciun rost
Am privit de sus pământul rotund
Fără să-mi găsesc un mic adăpost

Să mă mai ridic, n-are niciun rost

marți, mai 09, 2017

Vinul omului singur- Charles Baudelaire (1821-1867)


Femeia care doar în treacăt
Privirea ei ți-a aruncat
Ca raza lunii care-n lac
Cu nepăsare s-a scăldat

Moneda-n care mai sperai
La masa unde ai jucat
Primul sărut al Adelinei
Un cântec cum nu ai visat


Nimic nu te întrece, sticlă plină
Tu care-n inimi de poeți reverși
Speranță, tinerețe, viață
Dând oamenilor cei mai șterși
Averea cerșetorilor, mândria
Și schimbi ratații numai până-n zori
În zei și în eroi învingători


sâmbătă, martie 25, 2017

Căutătorul de comori- Johann Wolfgang von Goethe


Cu punga goală și inima bolnavă
Așa se scurg zilele mele lungi
E sărăcia o cumplită boală
Pe care poți cu greu să o alungi


Și ca să scap de orice suferință
În noapte ies comoara să-mi dezgrop
Cu propriul meu sânge scriu aici
Acestea pân-la ultimul lui strop


Caut comori săpând din loc în loc
Visând mereu un foc ce a ieșit
Dintr-un morman uitat de oase vechi
Dupa ce un descântec am rostit


Și-n felul pe care-l cunosc
Caut vechea comoară întruna
În timp ce-n noaptea  tot mai neagră
A început furtuna


Văd o lumină venind din depărtare
Apropiindu-se de mine ca o stea
De la distanța cea mai lungă
Când ceasul miezul nopții bătea


Lumina vine dintr-o cupă plină
Cu străluciri ca dintr-un cer senin
Ținută-n mâini de un copil frumos
Care zâmbind mi-o dă ca pe un vin


Văd ochii mari clipind iar părul des
Ca o coroană parcă se-mpletea
Răul nu are cum să fie
El nu-ți apare-n față-așa

”Să bei din cupa mea curajul
De a trăi mereu curat
Să uiți comorile pe care
Atâta-n vis le-ai dezgropat

Zile de muncă și in noapte
Lângă prieteni să petreci
În lungi săptămâni să îți fie 
Cuvântul comoara pe veci”

duminică, februarie 26, 2017

Cum răspundea Eminescu la întrebarea "ce faci?"

Seara târziu , după multe ore de muncă în redacția ziarului Timpul, la Eminescu veneau câțiva prieteni. La întrebarea "ce faci" el răspundea cu 2 versuri din Goethe:

Arm am Beutel, krank am Herzen
Schlepp ich meine langen  Tage


Sărac la pungă, bolnav de inimă
Îmi târăsc zilele lungi

marți, februarie 21, 2017

Eminescu exmatriculat

Greva elevilor care l-au dat afară pe Eminescu atunci când a lucrat ca profesor (poate doar câteva zile) ar putea să spună multe despre  viața lui  cu românii. Profesor exmatriculat Eminescu ar fi putut să fie și director de ziar demis de angajați dacă ei ar fi putut să intre în grevă. Respins de peste tot, acuzat și că a furat cărți atunci când a fost bibliotecar, descris ca "amic incomod" , Eminescu devine "național" doar fiindcă românii de azi nu l-au avut în față, copiii românilor care ieri  nu vroiau să mai intre în clasă înnebuniți de diferența imensă dintre ei si el. Chiar dacă povestea vieții lui nu a fost si nu trebuie transformată într-una lacrimogenă, cum a fost Eminescu in afara poeziei sale mereu solemne si depresive, mereu arătându-l înșelător în oglinda ei? Rădea mult și ar fi putut să fie la fel ca marii actori, unul dintre oamenii  cu un temperament cu totul diferit de cel din scenă. Așa a fost descris, ca un om care râdea tot timpul, după ce Regina Romaniei l-a întâlnit într-o zi. A fost la fel ca Emil Cioran , "filozof pesimist și tânăr jovial" ? Un poet care și-a ales  singurătatea ca temă principală din simplul motiv că nu s-a nascut "acasă" și nu dintr-o modă literară? Oricum ar fi fost, Eminescu rămâne străinul care a învins România, ieri alungat astăzi primit în genunchi și ales unul dintre cei mai mari români. S-ar fi intors el astăzi în clasa  cu proștii care rânjeau undeva in ultima bancă, în clasa  cu lichele și hoți , în clasa în care doar vreo doi-trei elevi  stăteau tăcuți și pierduți în vacarmul satanic și românesc fără să-și bănuiască singurătatea care a urmat?