-NARCOSINGURĂTATE- VITRINE ȘI PIETRE

NARCOSINGURĂTATE-VITRINE ŞI PIETRE-2015-POEZIE 2011, 2012, 2015- EDITURA BRUMAR













Despre mine

29 decembrie 1970 Videle. Liceul de matematică-fizică Alexandru Ioan Cuza din Alexandria şi o facultate de litere în Bucureşti.Am mai trecut prin Institutul Politehnic Bucureşti şi (doar un an), Facultatea de Educaţie fizică şi sport Universitatea Ecologică.

joi, martie 31, 2016

Nichita Stănescu-poet original prin naştere


                                                       

La Nichita Stănescu originală a fost mai întâi familia. Pentru poezia română el înseamnă o palmă şi un cadou amândouă ruseşti. O palmă fiindcă îţi arată cum poţi să scrii cu geniu rusesc şi un cadou fiindcă după atâtea tancuri venite din est  într-o zi şi poezia a venit de la  Răsărit. Partea rusească a familiei lui era anticomunistă, bunicul viitorului poet fusese un adversar politic al bolşevicilor nevoit să fugă în România după ce Lenin ajunsese la putere.
 Nu ai cum să întreci, cu o minte românească, poezia scrisă de Nichita Stănescu, poezie venită dintr-o naivitate imensă, sinceră sau  mimată, dintr-o "copilărire" enormă  care a născut versuri dintr-o altă lume, mai geniale decât ale oricărui poet român dacă "genial" ar avea grade de comparaţie. Chiar şi repetarea primului an de şcoală când  Nichita nu era în stare să priceapă sensul unor cuvinte poate să însemne că la 7-8 ani sufletul lui străin nu era pregătit  să ia în stăpânire limba română.
După 2 cărţi  frumoase  semănând  cu ale celor mai buni poeţi ai momentului şi care nu anunţau marele poet de mai târziu, Nichita începe să scrie "din altă parte" cărţi cu destule poezii proaste însă şi cu o mulţime de poezii  nemaipomenite care brusc nu mai semănau  cu  ale altui poet contemporan . Alcoolul consumat în cantităţi tot mai mari a găsit un loc pe care să-l ajute în creaţie, în scris, altfel lumea poeziei plină cu alcoolici ar fi născut  atâţia poeţi  pentru Nobel. Poezia lui "metalingvistică" e doar poezia străinului ajuns întâmplător să scrie în altă limbă.În anii '30 Cioran spera că viitorul ne va vindeca de un "complex rusesc". Nichita Stănescu în loc să te vindece te complexează şi mai tare.

vineri, martie 25, 2016

Groapa- un roman al Bucureştiului de ieri şi de azi

 Eminescu spunea că hoţii care ar fi trecut Dunărea ca să jefuiască ar fi format în sudul României un alt popor. Ajuns ca dintr-o altă lume din Iaşi la Bucureşti, Eminescu un scriitor cu o cuprindere imensă a lumii mărea, exagera, simţea totul la dimensiuni uriaşe. Atâta cât este ea lumea infractorilor sudului pare mai adevărată în  "Groapa" decât în multe alte romane de acelaşi fel.
 Romanul apărut în anii '50 pare scris din nevoia de acţiune. Hoţii sunt priviţi cu multă căldură şi înţelegere şi asta i s-a reproşat mereu romanului. E o lume mică descrisă aici, o lume cu porniri mici spre ferocitate, violenţă, infracţiuni şi crime, un mic neastâmpăr nomad  într-un spaţiu restrâns, între un cartier şi alt cartier care tocmai se construieşte, între gunoaie şi tarabe şi noaptea care cade mereu peste tristeţea şi nevoia de a-şi trăi viaţa a omului de la periferie. Bozoncea este singurul "om mare", un personaj a cărui umbră imensă se ridică peste hoţii cu mult umor şi câteodată plini de remuşcări pentru victimele lor.
 Unele cuvinte din limbajul hoţilor s-au păstrat până azi: "para-ndărăt" era spus în timpul unui joc de barbut sau poker. Tehnica introducerii  descrierilor poetice(copacii, frunzele şi toată natura cartierului) după dialoguri lungi creează monotonie.Romanul trebuie neapărat recitit fiindcă te ajută să înţelegi  "sudiştii" şi pentru scena superbă literar  şi plină de forţă în care câţiva ţigani lăutari sunt mâncaţi de lupi iarna într-o pădure.